Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Producătorul francez de medicamente Sanofi se asociază cu firma de inteligență artificială Exscientia, vor dezvolta 15 medicamente

sanofi vaccin

Producătorul francez de medicamente Sanofi se va asocia cu firma britanică de inteligență artificială Exscientia pentru a dezvolta până la 15 medicamente pentru oncologie și imunologie, în cadrul unui acord în valoare de până la 5,2 miliarde de dolari, au anunțat cele două companii, conform Reuters.

Exscientia va primi o plată inițială în numerar de 100 de milioane de dolari, pentru descoperirea și proiectarea de medicamente cu molecule mici până la nominalizarea candidatului cu cele mai mari șanse de a fi viabil. După aceea, Sanofi se va ocupa de dezvoltarea clinică.

Sanofi se numără printre numeroșii giganți farmaceutici care se aventurează în domeniul inteligenței artificiale pentru a îmbunătăți acuratețea și a reduce timpul petrecut în cercetare, firme de investiții precum SoftBank mizând, de asemenea, pe acest spațiu.

Exscientia, care a devenit publică pe Nasdaq în octombrie, utilizează inteligența artificială pentru a descoperi molecule de medicamente, axate în special pe tratarea cancerului și a tulburărilor imunitare, prin parteneriate cu firme farmaceutice precum Roche și Bristol Myers Squibb, potrivit Mediafax.ro.

Sanofi și Exscientia colaborează din 2016, iar dacă firma franceză comercializează un medicament rezultat din acest parteneriat, Exscientia va fi, de asemenea, eligibilă pentru plata unor redevențe de până la 21% din vânzări.

"În mod obișnuit, trebuie să sintetizăm 5.000 de molecule pentru a găsi acea moleculă potrivită care va deveni apoi candidatul clinic. Aplicând inteligența artificială, poți face acest lucru potențial doar analizând 500... Deci, acest lucru poate scurta termenele", a declarat Frank Nestle, director global de cercetare și director științific la Sanofi.

În noiembrie, compania a investit 180 de milioane de dolari pentru o participație de 10% până la 15% în startup-ul francez Owkin, ai cărui algoritmi predictivi au ca scop îmbunătățirea cercetării și dezvoltării de noi tratamente împotriva cancerului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.