Premium
De când a câştigat alegerile, PSD a avut de luptat nu doar cu inamicii din interior, ci mai ales cu cei din exterior. Să le spunem factori exogeni, asemenea celor care au făcut inflaţia să crească, benzina mai scumpă, au săpat în deficit, au lovit încasările sub centură şi semănat sămânţă de scandal între Guvern şi BNR. Dar care sunt, de fapt, factorii exogeni care au stau la baza instabilităţii celui mai puternic partid din ţară?
În primul rând, strada. Strada în toate dimensiunile ei: şi cei ,,plătiţi de Soroş’’, dar şi cei ,,aduşi de PSD’’. Şi cei care strigă ,,Jos PSD’’, dar şi cei care strigă ,,jos statul paralel’’. Cumva, lupta politică, lupta economică, lupta cu deficitul şi cu lipsa de încasări au fost mutate pe umerii oamenilor, de oricare parte a baricadei ar fi ei, iar aceşti oameni au decis să iasă în stradă. Nici nu mai contează cu cine votezi, pe cine huidui sau cine te-a convins să ieşi în stradă să aperi un proiect politic sau altul.
Partidele din opoziţie sunt al doilea factor exogen. Exogen PSD, bineînţeles. Nu, nu au făcut opoziţie aşa cum scrie la carte, ci mai degrabă s-au folosit tot de oamenii ieşiţi în stradă pentru a strecura interesele celor care nu sunt la guvernare în agenda protestatarilor care strigă împotriva guvernului. E adevărat, a existat o moţiune de cenzură care nu a făcut altceva decât să reconfirme PSD drept cel mai puternic partid din Parlament şi pe Viorica Dăncilă ca premier. Injurii, de-o parte şi de alta; au existat discursuri cu multe cifre, niciodată identice, deşi luate din aceleaşi documente.
Justiţia. Aici problema e mult mai spinoasă decât pare, dacă până şi partenerii externi au decis că e momentul să tragă un semnal de alarmă şi să sublinieze importanţa statului de drept şi lupta împotriva corupţiei. Au fost oameni care au spus că aceste modificări vor duce ţara la pierzanie, unii care au spus că ţara e pierdută oricum şi alţii care susţin că e cea mai bună decizie pe care a luat-o un guvern de până acum pentru protejarea cetăţenilor, pentru implementarea directivelor europene, pentru a ne pregăti de ceea ce urmează, orice ar fi acel ceva.
Politica monetară. Nu puţine au fost momentele când Guvernul, PSD şi BNR s-au jucat cu focul macrostabilităţii economice prin declaraţiile publice. S-a aruncat vina din toate taberele către toate instituţiile. Însă vinovăţia, s-a descoperit ulterior, în urma discuţiilor dintre Dragnea şi Isărescu, nu aparţinea nimănui – nici Guvernului, nici PSD sau BNR. Şi când părea că se liniştesc apele, BNR a aruncat mănuşa: plafonarea gradului de îndatorare este o măsură menită să salveze românii şi să protejeze, în teoria mai marilor din banca centrală, economia de o nouă criză. Desigur, impactul de aproape 2% pe an din PIB a fost uitat într-un colţ de analiză făcută de economişti şi s-a omis, din nou, că la finalul zilei oamenii vor fi cei afectaţi. Cei care nu au avut suficient noroc să nu fie nevoiţi să facă împrumuturi la bănci pentru o casă, o maşină sau un frigider. Nu te întinde mai mult decât ţi-e plapuma, pare să spună conducerea BNR. Cifrele din ultima execuţie bugetară, cea pe 5 luni, nu arată însă foarte bine – veniturile sunt realizate 94,6% faţă de proiecţie, iar cheltuielile au tot crescut. După o astfel de măsură impusă de BNR în economie, PSD nu doar că nu va avea pe unde scoate cămaşa, ci va rămâne complet descoperit. Nici nu s-a uscat bine cerneala din declaraţiile Directorului de Supraveghere al BNR, Nicolae Cinteză, care afirma că soluţia corectă de plafonare a îndatorării ar fi în jur de 50%. Acum, dacă se vor aplica valorile vehiculate în spaţiul public, pe surse, o mare parte din votanţii PSD vor rămâne fără acces la creditare.
Dacă Guvernul a promis că nu se mai amestecă în politica monetară, Parlamentul nu a făcut acelaşi lucru şi îşi propune să intre pe teritoriul BNR şi să taie din pix nişte dobânzi, pentru că şi BNR pare decis să impună nişte limite ale gradului de îndatorare fără explicaţii spre populaţie sau decidenţii din Guvern. Legea pentru plafonarea dobânzilor, care prevede un prag maxim de 18% DAE pentru creditele de consum, este un exemplu în acest sens. Industria a propus un plafon al DAE de 50%, dar cine să audă propunerile mediului financiar, când parlamentarii sunt prea ocupaţi să asculte? Bine, preşedintele Comisiei pentru Buget-Finanţe din Camera Deputaţilor a declarat că se doreşte dezbatere, că nu poate lua o decizie care are potenţialul de a bulversa piaţa financiară. Cine nu va mai avea acces la credite? Tot votanţii PSD. Cei care oricum primesc puţin, au acces la puţin şi cer la fel de puţin. De data aceasta însă, caracterul exogen al factorului care loveşte în electoratul PSD a devenit, peste noapte, unul intern. Iniţiatorul acestei legi, senatorul Daniel Zamfir, s-a alăturat ALDE iar PSD pare acum dispus să îl susţină, chiar dacă susţinerea lui Zamfir ar însemna sacrificarea propriilor votanţi, a bugetului şi creşterii economice bazate în principal pe consum.
Palatul Controceni. Sursa „statului paralel”, conform declaraţiilor liderului PSD, Liviu Dragnea. Lupta acerbă între Preşedinte şi PSD a fost dată, până în prezent, preponderent la nivel declarativ – nici preşedintele nu are ce să facă, nici PSD nu pare că are energia necesară să-l suspende. E bătălia pentru cine are ultimul cuvânt în politicile publice din România. Cine sunt cei care suferă din tot acest conflict? Tot poporul. Şi dacă majoritatea românilor au votat cu PSD, atunci majoritatea celor care suferă vor fi, şi de această dată, votanţii PSD.
Concluzia: miza uitată a tot ceea ce se întâmplă zilele acestea în România este bazinul electoral spre care politicienii se pot îndrepta. Ce contează că măsurile luate de oamenii aleşi să ne conducă în loc să crească veniturile la buget, reuşesc să pună stop creşterii economice? Una peste alta, cum transformi un partid puternic într-unul slab? Loveşti în ce are mai de preţ, în votanţii săi. Pare aproape o conspiraţie bine pusă la punct: fără economie nu ai bani, fără bani nu ai măsuri fiscale, sociale sau investiţii publice. Fără toate acestea nu ai argumente cu care să te afişezi în faţa românilor să le ceri să te voteze. Un adevărat lanţ al slăbiciunilor cauzat de o spirală a populismului şi de lipsa cronică de comunicare şi coordonare între principalele instituţii ale statului român. Evident, în Anul Centenarului.
