PSD: Reducerea CAS e vitală pentru economie! Să n-o compromită calculele electorale!

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 25-08-2014

Actualizat: 25-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Declarația lui Firea vine după ce Senatul a adoptat legea reducerii CAS în forma ei inițială, chiar dacă legea fusese retrimisă în Parlament pentru revizuire de către președintele Traian Băsescu, se anunță într-un comunicat remis redacției stiripesurse.ro și pe care-l redăm integral.


Citește și: Reducerea CAS a trecut de Senat


”Faptul că asupra unei măsuri atât de cerute și de așteptate de întreg mediul de afaceri din România avem o dezbatere aprinsă, chiar cu accente furtunoase, reflectă confruntarea deschisă  a două moduri de gândire. Unul înclinat spre austeritate, cu obiectivul încadrării strict contabile în cifrele de deficit, și altul bazat pe o viziune macro economică, în care accentul se pune pe dezvoltare, pe abordarea integrată privind măsurile de creștere a economiei, a investițiilor, și crearea de noi locuri de muncă. Este, dacă vreți, diferența dintre distrugere și construcție, dintre măsuri de avarie pe termen scurt, și strategie sustenabilă, dintre discursul politicianist și cel bazat pe argumente macro economice.

 Opoziția, în frunte cu președintele Băsescu, a cerut cu insistență ca guvernul să prezinte sursele alternative de venituri care să compenseze diminuarea CAS, ca și cum o  astfel de măsură de relaxare ar trebui însoțită de una similară dar de sens contrar, astfel încât efectul asupra deficitului bugetar să fie nul. De ce am mai lua atunci o astfel de măsură, doar ca să mutăm o parte a poverii fiscale de pe umerii unora pe cei ai altora? Aceasta este o abordare complet greșită! O astfel de măsură are un puternic efect de multiplicare, și asta trebuie să ne intereseze cu adevărat. Potrivit unui scenariu moderat, elaborat de specialiști, acest efect ar urma să fie de cel puțin 2,5 miliarde de lei, până la sfârșitul anului. Existența unor rezerve bugetare, care să acopere deficitul, în situația în care acest scenariu nu se adeverește, reprezintă doar o plasă de siguranță, pentru cei cu apetit zero pentru risc, și nu un obiectiv în sine.


 Faptul că o asemenea măsură a fost luată, cu asumarea riscului de a fi întârziată, printr-un proiect de lege dezbătut în Parlament, și nu printr-o Ordonanță de Urgență, este benefic nu doar pentru sănătatea procesului legislativ din România, ci mai ales pentru faptul că putem vedea cum se poziționează forțele politice, față de problemele reale ale țării. Sau, altfel spus, cât de consecvenți sunt unii dintre colegii noștri.


 Colegii liberali, care prin primăvară amenințau cu o moțiune de cenzură, dacă guvernul nu reduce mai grabnic CAS, sau care de curând strângeau semnături pentru o sesiune extraordinară a Parlamentului, dedicată re-analizării legii, urmare a refuzului președintelui de a o promulga, au votat legea în iunie, dar cu mai puțin de jumătate din efectiv.


Printre absenți, s-au numărat nume sonore. Le ştiţi şi Dvs....chiar şi unii care, în octombrie 2013, în toiul discuțiilor pentru bugetul pe anul acesta, spuneau că „reducerea CAS cu 5 procente în a doua parte a anului viitor reprezintă o reușită, fie ea și parțială, iar decizia unanimă a Biroului Politic Național  a fost că  PNL își asumă, din punct de vedere politic, negocierea făcută în numele guvernului, și bugetul anului următor”.


 Între timp, conducerea PNL s-a schimbat, dar succesorii au avut, în această chestiune, o poziție practic identică, cu cea a președintelui Băsescu. Dl. Klaus Iohannis critica, la mijlocul lunii iulie, implementarea scăderii CAS cu cinci puncte procentuale, şi afirma că măsura este una electorală, ce nu poate fi susţinută de buget.


 Cu toate aceste schimbări de optică și nuanțări, sper totuși ca liberalii să pună, în acest moment, interesele țării  mai presus de cele ale alianței din care fac parte, și să nu se molipsească de la noii lor parteneri, care pe vremea când erau la guvernare spuneau, cu jumătate de gură, că vor să reducă CAS, pentru ca imediat după aceea să declare că nu au fost de acord reprezentanții FMI.


Acum avem un guvern, care este decis să meargă până la capăt, cu această măsură. Ar fi profund incorect pentru mediul de afaceri, și pentru economia României, să i se pună piedici, doar din rațiuni politicianiste.


Am repetat, a câta oară, şi de la această tribună, care sunt beneficiile scăderii CAS, doar pentru ideea că, poate, într-adevar unii colegi din opoziţie nu erau informaţi şi, de aceea le era teamă de efectele, asupra deficitului bugetar, a acestei măsuri. Pe principiul unei vorbe înţelepte, spuse de un înaintaş, nespecialist în economie, potrivit căruia : Cunoaşterea este antidotul fricii. Haideţi să fim bine informaţi, să înţelegem, şi să nu ne mai fie frică...de ceva ce nu are să se întâmple.”, se arată în comunicat.


Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri