Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD, să ne scuturăm de mişei şi de lichele!

Eu cred că este deja limpede pentru toată lumea: nimeni nu face politică de dragul politicii. Toţi cei implicaţi în politică, mai mici sau mai mari, cu funcţii minunate sau simpli membri de rând, toţi au un interes.  Acest interes nu poate fi decât de două feluri:  personal sau naţional. Succesul unui partid este dat de numărul cât mai mic al celor ce au numai interese personale şi de numărul cât mai mare de membri care sunt dedicaţi naţiunii. E firesc, e natural şi de bun simţ. Concluzia? Eliminarea din partide a celor pentru care interesul personal este aşezat pe primul plan.

Am scris rândurile de mai sus după ce am studiat, luni de zile, partidul din care fac parte. Da, şi în PSD sunt oameni cu interese meschine, pur personale, exemplare umane jalnice pentru care cuvinte precum Neam, Ţară, Prosperitate, Unire, Viitor naţional sună în gurile lor ca un fel de manea gata stricată. Ăştia ar trebui să dispară din politică, măcar din cea social-democrată, pentru totdeauna. Pe lângă această oribilă categorie, acum un nou segment se îngroaşă pe zi ce trece: indiferenţii. Aceştia sunt cu atât mai periculoşi cu cât indiferenţa lor, alimentată de nesocotirea iniţiativelor şi ideilor lor de către conducerea partidelor, este imediat acaparată de zona neagră, de cei cu interese personale. Pe scurt, vreau să spun că oameni pregătiţi, cu idealuri naţionale si cu speranţe mari riscă, prin ignorarea vocilor lor, să cadă în păcatul de a nu mai lupta decât pentru propriul interes. M-am simţit dator să trag acest semnal de alarmă.

De-a lungul timpului am observant şi apreciat dăruirea multor conaţionali implicaţi în lupta politică, indiferent de pe ce baricade. Am văzut oameni însufleţiţi, am văzut strigându-se idealuri, am văzut speranţă, dorinţă, voinţă, toate arzând fără ca vreun gând de interes personal să umbrească acest entuziasm încântător şi poate, uneori, chiar eroic. Nişte tineri, ţin minte, pe la sfârşitul anilor ’90 au vândut un celular pentru că nu mai aveau aracet ca să lipească nişte afişe electorale. Un   sacrificiu care la scara lor era greu de acceptat.

Acum platitudinea a căzut grea peste partid. În teritoriu, profesionişti adevăraţi şi politicieni de calitate se dau la o parte dezamăgiţi că nu sunt căutaţi, găsiţi şi ascultaţi la Centru. În locul lor cine credeţi că îşi dau coate ca să fie văzuţi, poate şi puţin mângâiaţi pe creştet? Politrucii, personaje nesincere din care se vor alege mai întâi traseiştii, apoi trădătorii şi, în final, călăii partidelor.

Şi în PSD se petrece acelaşi lucru. De ceva timp, prea mult, cred eu, parlamentarii, primarii, consilierii judeţeni şi locali, simplii membri de partid au cam fost uitaţi, deşi acolo este baza, puterea unui partid. Oameni de valoare, profesionişti deosebiţi, intelectuali respectaţi peste hotare, dar anonimi, aici, la noi, oameni de afaceri cu simpatie faţă de stânga, oameni ce pot face diferenţa şi pot schimba spre bine destinul Ţării, imaginea ei şi ridicarea noastră ca naţiune egală cu oricare alta sunt cuprinşi de lehamite, stau în adormire. Entuziasmul lor se pierde, inutil, zi de zi. Pentru că PSD nu face nimic pentru ei, nu îi sprijină, nu îi caută, nu îi ajută să îşi găsească locul meritat în partid, în administraţie s.a.m.d.

Dacă succesul unui partid este dat de numărul cât mai mare al celor dispuşi să pună înainte de toate interesul naţional prin politica partidului ales de bunăvoie, puterea stă în unitatea partidului, indiferent de doctrină! Ori unitatea este dată tocmai de cei dispuşi să uite de sine pentru binele majorităţii… PSD, nu face ca alţii, cinsteşte-ţi membrii şi ascultă-le vocile, aşa vei căpăta dârzenia stâncii şi succesul pe care social democraţia îl merită, aici, în România. Coboară spre sevă, către oameni, către rădăcinile care te-au făcut cel mai important partid al României contemporane.

Se remarcă uşor, cu ochiul liber, că, mai nou, “la butoane”,  după fiecare cursă electorală  vin chibiţii. Unii sunt alintaţi, stupid, cu termenul de tehnocraţii, alţii, mai veninoşi şi parşivi sunt cumpărătorii de funcţii, “băieţi deştepţi” care stau pe margine şi plătesc, la urmă, celor ce câstigă.  Aceştia sunt  primii şi cei mai periculoşi duşmani ai României. Indiferent de partidul unde au găsit adăpost.

PSD, hai să nu facem ca alţii, hai să facem ceea ce trebuie şi să dăm exemplu tuturor, să arătăm că cei ce muncesc pentru partid, care duc politica PSD zi de zi în cugetele lor, cei cu idealuri, cei care ţin cu Ţara îi pot înlocui pe neaveniţi, pe “tehnocraţi”, nepoţi, nepoate, amante şi amanţi sau “cotizanţi” de ocazie. E simplu, să se facă dreptate celor care merită şi să fie marginalizaţi cei ce mucegăiesc otrăvind lent partidul, imaginea lui în ochii românului, contaminând în final iniţiative altfel de mare succes social, economic şi politic.

Să ne scuturăm de mişei şi de lichele, o epurare sanitară necesară pentru sănătatea PSD, dar şi a Ţării!

Ninel PEIA

Deputat PSD Ilfov

www.ninelpeia.ro

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.