Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

PSD, victorie sigură la CCR împotriva Guvernului: Precedentul generat chiar de PNL aruncă în aer o lege pe care Executivul şi-a angajat răspunderea

CCR

PSD urmează să sesizeze luni Curtea Constituţională pe cele două legi pe care Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea în Parlament. Cel puţin una dintre legi, cea prin care s-a abrogat OUG 51, are serioase probleme de constituţionalitate şi este puţin probabil să treacă de controlul a priori al CCR. Jurisprudenţa aplicabilă a fost generată chiar în urma unei sesizări recente a PNL şi USR.

Dincolo de argumentul invocat de Marcel Ciolacu, referitor la existenţa în Parlament a unui proiect cu acelaşi obiect, procedura în cazul legii de abrogare a OUG 51 este viciată prin absenţa avizului Consiliului Economic şi Social (CES). Obligativitatea acestui aviz este menţionată în "Decizia Curţii Constituţionale nr. 141/2019 referitoare la admiterea obiecției de neconstituționalitate a prevederilor Legii pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și societățile de leasing, precum și pentru completarea art. 120 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului". Decizia a fost luată în urma unei sesizări depuse de 84 de deputaţi PNL şi USR.

"Astfel, cu privire la susținerile privind inexistența avizului C.E.S., Curtea reține că acestea sunt întemeiate, deoarece, din consultarea fișei legislative a legii criticate, rezultă că acesta nu a fost solicitat, aspect certificat și de Adresa secretarului general al Senatului înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 1.283 din 22 februarie 2019.

Curtea observă că art. 141 din Constituție consacră C.E.S. rolul de "organ consultativ al Parlamentului și al Guvernului în domeniile de specialitate stabilite prin legea sa organică de înființare, organizare și funcționare." Aceste prevederi constituționale sunt reluate în art. 1 alin. (1) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 2 octombrie 2015, iar potrivit art. 2 alin. (1) și alin. (2) lit. e) din această lege, "(1) Consiliul Economic și Social este consultat obligatoriu asupra proiectelor de acte normative inițiate de Guvern sau a propunerilor legislative ale deputaților ori senatorilor. Rezultatul acestei consultări se concretizează în avize la proiectele de acte normative. (2) Domeniile de specialitate ale Consiliului Economic și social sunt: (...) e) protecția consumatorului și concurența loială;".

Astfel, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie. Or, dispozițiile art. 2 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 248/2013 - legea organică de înființare, organizare și funcționare a Consiliului Economic și Social - prevăd obligația inițiatorilor de proiecte sau propuneri legislative de a solicita avizul C.E.S. în cazul în care reglementările preconizate vizează domeniile de specialitate ale acestuia reprezentate de protecția consumatorului. În acest sens, Curtea constată că legea criticată se referă în mod special la protecția consumatorilor, domeniu în care trebuia solicitat avizul C.E.S. În aceste condiții, Curtea constată că au fost nesocotite prevederile art. 1 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție", se arată în decizia CCR.

Proiectul de lege pe care Guvernul Orban şi-a angajat răspunderea are doar avizul Consiliului Legislativ, nu şi avizul Consiliului Economic şi Social. Proiectul a mai obţinut un aviz de Consiliul Concurenţei (încălcat în final prin amendamentele depuse), ceea ce atestă încă o dată, dacă mai era nevoie, faptul că proiectul se încadrează în lista celor pentru care avizul CES era obligatoriu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.