Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Pușcăriașii vor beneficia de 20 de zile scăzute din pedeapsă pentru fiecare carte scrisă: Proiectul UDMR a fost aprobat de deputații juriști

penitenciare.info
penitenciar puscarie info

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat luni raport favorabil unui proiect de lege iniţiat de UDMR care prevede, printre altele, ca persoanele condamnate care elaborează lucrări ştiinţifice publicate, invenţii sau inovaţii brevetate să beneficieze de 20 de zile scăzute din pedeapsă, iar persoanele condamnate până până la un an de închisoare, chiar şi pentru fapte de corupţie, cu excepţia celor care au comis fapte cu violenţă să execute pedeapsa în arest la domiciliu

Astfel, proiectul prevede ca regimul închis să se aplice iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise cu violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani, scrie news.ro.

Citește și: Bătaie de joc la adresa României! Ce decizie radicală a luat Comisia Europeană

De asemenea, regimul semideschis se aplică iniţial persoanelor condamnate pentru fapte comise fără violenţă la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depăşeşte 13 ani, respectiv persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 3 ani în cazul unor fapte comise cu violenţă.

O altă modificare prevede ca pentru fiecare elaborare de lucrări ştiinţifice publicate sau invenţii şi inovaţii brevetate să se scadă 20 de zile din pedeapsă.

Citește și: Patronul Cris-Tim acuză: „Sunt 3-4 multinaţionale care au negociat tot. Nu mai avem loc.“

Totodată, o altă prevedere stabileşte că persoanele condamnate la pedeapsa închisorii de până la un an execută pedeapsa în arest la domiciliu, exceptate fiind persoanele condamnate pentru fapte comise cu violenţă. Acestă prevedere ar urma să se aplice şi persoanelor condamnate care mai au de executat un an din pedeapsa iniţială a închisorii mai mare de un an.

Acelaşi proiect mai prevede că persoanele condamnate au dreptul de a participa, în condiţiile legii, la înhumarea sau incinerarea soţului sau soţiei, a unui copil, părinte, frate sau soră ori bunic sau bunică, iar solicitarea pentru ieşirea din penitenciar va fi însoţită de precizarea deţinutului a locului din ţară unde urmează să se deplaseze şi a itinerarului urmat. Verificările privind existenţa cazului de deces invocat în cererea de acordare a permisiunii de ieşire se efectuează de conducerea penitenciarului, în cel mult 24 de ore de la formularea cererii. Dacă verificările nu se finalizează în termenul de 24 de ore, permisiunea va fi acordată.

Citește și: Mare atenție! Toți șoferii sunt vizați! Măsura care se va aplica în luna mai

Proiectul a fost adoptat tacit de Senat în 13 noiembrie 2017, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.