Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Putin anunță al Treilea Război Mondial (Comentariu)

laitimes.com
al treilea razboi mondial

În ziua de 9 mai, prin discursul rostit cu prilejul paradei militare din Piața Roșie, Vladimir Putin a anunțat declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial. În termeni lipsiți de orice echivoc. A explicat faptul că Federația Rusă este de mai mult timp supusă unui asalt militar din partea statelor NATO. Poarta de intrare fiind Ucraina. Motiv pentru care a fost silit să declanșeze un război preventiv. În concepția lui, Ucraina este prima scenă a unui conflict global. Rusia contra NATO. Și NATO contra Rusia.

Numai că NATO nu luptă singur în acest război, definit de către Vladimir Putin. Avem de-a face de fapt cu o coaliție alcătuită din nu mai puțin de 40 de state. State NATO și state non-NATO. Toate condamnă în mod ferm războiul dezlănțuit de Putin împotriva Ucrainei și ajută în fel și chip statul agresat. Mergând mai departe pe raționamentul lui Vladimir Putin, prezentat în discursul din Piața Roșie, putem observa că situația internațională devine din ce în ce mai încordată și în alte zone ale planetei, încă neimplicate în mod direct în conflict. China devine din ce în ce mai colțoasă în raport cu Australia, cu Taiwanul și cu expansiunea sa maritimă în Sud. Coreea de Nord se agită și ea, amenințând din ce în ce mai vizibil Coreea de Sud, unde staționează puternice trupe americane. Și sunt doar câteva exemple. Planeta se înfierbântă în mod vizibil și poate lua foc oricând. În ce fel?

Ieri, președintele Joe Biden, confirmând parcă afirmația lui Vladimir Putin, a semnat un decret extrem de important. Se repetă practic povestea din cel de-al Doilea Război Mondial. Conform acestui decret, Casa Albă are dreptul de a decide – și de altfel a și decis – transferuri substanțiale de tehnică militară în Ucraina. Sub forma unor împrumuturi. Care devin din ce în ce mai mari. Deocamdată valoarea acestora va fi sub un miliard de dolari. Numai că deja Congresul Statelor Unite a aprobat ca Ucraina să primească 33 de miliarde de dolari, destinați și ei facturii de război. Din ce în ce mai insistent, liderii statelor NATO, state care s-au angajat și ele într-un uriaș sacrificiu de război în favoarea statului ucrainean, solicită ca întreaga contravaloare a bunurilor mobile și imobile înghețate în prezent, aparținând oamenilor de afaceri ruși și firmelor acestora, să fie pur și simplu transferată Ucrainei. Pentru a se asigura astfel după război refacerea infrastructurii acestui stat.

Iată că sunt din ce în ce mai multe asemănări cu scenarii pe care le-am citit cu toții în cronica celui de-al Doilea Război Mondial.

Într-un război mondial, totul este aruncat în joc. Și, evident, cel mai performant arsenal militar. Pentru prima dată de la declanșarea agresiunii împotriva Ucrainei, sub aspect tehnic, motoarele armatei Federației Ruse dau semne serioase că se gripează. Începând chiar cu cele mai performante rachete. Rusia a detonat atât de multe rachete în Ucraina, încât nu mai are capacitatea să le înlocuiască pe cele mai performante. Cele mai performante sunt rachetele ghidate. Cele care au capacitatea de a lovi la punct fix. Capetele de ghidare sunt alcătuite din componente electronice care, în urma embargoului impus Federației Ruse, lipsesc în acest moment din depozitele industriei de război. Consecința este că, de acum încolo, cele mai multe rachete trimise împotriva Ucrainei vor fi imprecise, cu o eficiență mult mai scăzută din punct de vedere militar, dar, în același timp, mult mai periculoase din perspectiva infrastructurii civile. Fără a exagera deloc, putem generaliza, referindu-ne și la faimoasele tancuri de ultimă generație de care dispune mașinăria de război a Federației Ruse. Și acestea au nevoie de componente, pe care, până în prezent, Rusia le importa. Lipsite de aceste componente, uzinele își încetinesc sau chiar își opresc ritmurile de fabricație. Întreaga mașinărie de război se poate gripa mai devreme sau mai trziu. Și tot mai devreme sau mai târziu, măsurile luate de Uniunea Europeană își vor spune cuvântul, diminuând dramatic și apoi blocând cu desăvârșire importurile de petrol și gaze din Federația Rusă, care până în prezent au finanțat chiar într-un ritm susținut mașina de război aflată sub comanda lui Vladimir Putin.

Consecința este că, nemaiavând treptat alte mijloace pentru a duce până la capăt acest război, pe care Federația Rusă îl consideră nu numai preventiv, ci și vital pentru supraviețuirea ei, Putin devine din ce în ce mai tentat să-și utilizeze arsenalul nuclear. Prin lovituri tactice și apoi strategice. Va fi momentul în care, în mod inevitabil, și NATO va fi silit să apese pe butonul nuclear. Și în acest sens îi rog pe cititorii acestei analize să ia în calcul faptul că, atunci când URSS s-a destrămat și Ucraina, sub presiune internațională, a decis să cedeze Rusiei întreg arsenalul nuclear, atât Rusia cât și celelalte mari puteri au garantat faptul că Ucraina va fi apărată în fața oricărei agresiuni. Astăzi Putin, falsificând în mod brutal realitățile istorice, susține că este silit să poarte un război preventiv, nu numai fiindcă ar fi fost încercuit și amenințat militar de NATO, ci și sau mai ales ținând cont că Ucraina ar fi dominată politic de naziști și de extremiști.

În consecință, liderul de la Kremlin a anunțat cât se poate de explicit că Federația Rusă este angrenată într-un război mondial de apărare în fața agresiunii NATO și a dat din ce în ce mai frecvent de înțeles că va utiliza arsenalul nuclear atunci când interesele vitale ale Rusiei vor fi puse în pericol. Ceea ce, iată, se întâmplă.

un comentariu de Sorin Roșca Stănescu, jurnalist

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.