Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Qatar beneficiază de un rating similar Franţei şi Coreei de Sud şi cu o treaptă peste cel al Marii Britanii

Left.eu
QatarGate

Ratingul de credit al Qatarului a fost revizuit în creştere de agenţia de evaluare financiară Moody's, pentru prima dată din 2007, deoarece cererea globală solidă pentru gaze naturale lichefiate (GNL) a majorat perspectivele pe termen lung ale statului din regiunea Golfului, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Joi seara, Moody's a îmbunătăţit, cu o treaptă, ratingul Qatarului, la "Aa2", al treilea cel mai ridicat din categoria "investment grade" (recomandat pentru investiţii), fiind acum la acelaşi nivel cu cel al Franţei şi Coreei de Sud şi cu o treaptă peste cel al Marii Britanii.

De asemenea, perspectiva atribuită ratingului Qatarului a fost modificată de la pozitivă la stabilă, ceea ce înseamnă că o nouă îmbunătăţire este puţin probabilă pe termen scurt. Qatar beneficiază de acelaşi nivel al ratingului din partea S&P Global Ratings şi cu o treaptă mai scăzută din partea Fitch Ratings.

"Revizuirea în creştere a ratingului Qatarului reflectă opinia Moody's că îmbunătăţirea semnificativă a indicatorilor fiscali, realizată în perioada 2021-2023, va fi susţinută pe termen mediu. Guvernul va continua să menţină prudenţa fiscală", apreciază analiştii Moody's, care citează ca un factor pozitiv majorarea producţiei GNL.

Qatarul a investit zeci de miliarde de dolari pentru a-şi creşte în următorii trei ani capacitatea de aprovizionare cu aproximativ 60%. După ce Rusia a invadat Ucraina în 2022, Europa a renunţat la gazele ruseşti, cumpărând GNL din Qatar.

FMI estimează o creştere robustă a economiei în următorii ani.

În ultimii ani, Qatarul şi-a redus semnificativ datoria, după ce fusese retrogradat de toate marile agenţii de evaluare financiară în 2017. Ponderea datoriei în PIB se situează la aproximativ 40%, de la 73% în 2020, conform FMI.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.