Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

RĂZBOI deschis în Coaliție: Emil Boc (PNL) și Vlad Voiculescu (PLUS) s-au răfuit în direct la Digi24

Captura foto Digi24
captura tv

Ajunși la fundul sacului, primarii acuză că li se trasează de la Guvern sarcina organizării vaccinării anti-COVID fără să li se ofere banii necesari. Revolta edililor vine după ce Ministerul Sănătății a inițiat un proiect de OUG în acest sens. Pe acest fond, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc (PNL), lider al Asociației Municipiilor din România, a purtat sâmbătă un dialog tăios, la Digi24, cu colegul său de coaliție, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu (PLUS). Boc l-a acuzat pe Voiculescu că ignoră principii europene fundamentale și că nici într-un „extemporal în clasele 1-4” nu se pot face asemenea gafe. La rândul său, ministrul i-a reproșat colegul de guvernare că îl loc să-l sune, preferă să discute subiectul în presă.

Vlad Voiculescu: Domnul primar Boc are numărul meu de telefon, are, de asemenea, numărul de telefon al primului ministru. Nu am auzit nimic, am citit din presă

Realizator: Dl Boc este in direct si puteti discuta.

Vlad Voiculescu: (Râde câteva secunde) Ne putem auzi si la telefon, dar putem face si in direct. Ordonanta de Urgenta prevede si posibilitatea alocarii de sume din fondul de rezerva bugetara. Sa stiti ca si la nivel central exista acelasi probleme ca la local. Am vorbit cu premierul acum o oră, deci răspunde la telefon, dacă cineva sună din teritoriu, poate avea o discuție și în seara asta, nu trebuie să ne ferim.

Emil Boc: Îl salut cu respect pe dl.ministru, dar trebuie făcute câteva precizări. Unu: Nu se respectă termenul de 10 zile prevăzut de lege în vederea consultării. Doi: Nu credem că trebuie să sunăm fiecare primar pe primul ministru pentru o problemă de competență a unui ministru de resort. A scris cu mânuța domniei sale ministrul sănătății Art.6 din Ordonanță. Adică, dacă totuși avem o dimensiune și o viziune europeană, orice ministru ar trebui să știe din Guvernul României că nu poți să stabilești sarcini fără să dai bani. Sarcini suplimentare se dau, dacă ai alocată resursă suplimentară. Asta nici măcar nu într-un proiect de OUG, nici într-un extemporal la dirigenție la clasele I-IV nu se face, darămite la nivelul unei țări europene! Primarii din Asociația Municipiilor sunt extrem de revoltați de această abordare și această atitudine a ministrului sănătății care într-un act fundamental al statului român ignoră niște principii după care se conduce Uniunea Europeană. Nu știu în alte locuri, unde a condus dl. ministru, dacă după același principii s-a condus, dar în privința a ceea ce înseamnă administrația publică locală avem pretenția la respectul pe care îl merită acești primari care reprezintă mai mult de jumătate din populația României și 70 la sută din PIB-ul care se produce în România aici se produce! Și atunci, dacă cum îți așterni așa dormi, dacă așa se așterne în această ordonanță de urgență cum este scris acolo, așa va merge și procesul de vaccinare, cu stângul, generat de către Ministerul Sănătății! Și trebuie să-și asume răspunderea Ministerul Sănătății, să nu plimbe hârtiie în dreapta și stânga și responsabilitățile în sus sau în jos! Prima responsabilitate este a celuia care generează actul. El răspunde pentru ceea ce propune

Vlad Voiculescu: Aud supărarea în vocea dlui primar, îmi pare rău. Sigur că nu fiecare primar ar trebui să sune premierul, dar președintele Asociației Municipiilor și colegul dumisale de partid cred că pot face asta, bănuiesc că durează mai puțin decât o emisiune de știri la Digi24. Apropo de 10 zile, trăim vremuri excepționale, nu știu câte dintre ordonanțele de urgență referitoare la gestionarea crizei COVID pot să aibă acest termen de 10 zile. Mi-ar fi plăcut să avem acest timp, dar procesul de vaccinare a început acum mai puțin de 14 zile și lucrurile merg destul de repede și cred că noi cu toți ine dorim ca lucrurile să meargă repede. Altfel, repet, este o primă versiune a unui act normativ care poate suferi îmbunătățiri. Ministerul Sănătății nu are niciun interes ca autoritățile publice locale să fie forțate de către Guvern să facă ceva ce nu pot să facă. Ba din contră! Singurul nostru interes este ca vaccinarea să se petreacă cu bine și dacă noi putem să fim de folos, cu mare bucurie! Dacă Ministerul Sănătății ar putea să funcționeze și ca Minister de Finanțe, și ca întreg Guvernul, atunci cu siguranță discuțiile ar trebui să se poarte doar între Ministerul Sănătății și orice altă parte implicată din țară. Este un document în lucru, nu este nimic de discutat, cât timp documentul nu produce niciun efect. Poate fi îmbunătățit. Acum, sigur, putem să înșirăm bursele elevilor, și creșe, și iluminatul public, și modernizarea străzilor și a podurilor și toate care se dărâmă pentru că cineva trebuie să amenajeze niște centre de vaccinare, dar mai productiv ar fi ca discuția să fie instituțională, între câteva instituții ale statului care au lideri care, de altfel, se și cunosc, problema nefiind una deosebit de spinoasă, este una cât de poate de clară, care poate fi discutată în principal cu premierul și cu Ministerul Finanțelor și sigur, și cu Ministerul Sănătății, dar deja mi-am exprimat poziția de ministru al sănătății: interesul nostru este ca procesul de vaccinare să se producă fără niciun fel de probleme. Dacă pentru asta putem asigura finanțare până la ultimul ac, ne bucurăm foarte tare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.