DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Război total în TVR. Angajaţii ameninţă conducerea: 'Veţi plăti!'

tvr

SPUSTV, sindicatul reprezentativ din SRTv, a anunţat că va cere în instanţă anularea hotărârii de marţi a Consiliului de Administraţie (CA) al instituţiei, care prevede reducerea salariilor angajaţilor, întrucât aceasta este ilegală, precizând că membrii CA vor plăti pentru lipsa lor de profesionalism.

Într-o scrisoare transmisă membrilor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), Dragoş Bocanaciu, preşedintele Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), spune că decizia luată, marţi, de CA, privind reducerea timpului de lucru al angajaţilor de la 5 la 4 zile şi, implicit, a salariilor este ilegală.

"După senzaţionalele măsuri aprobate (...), nu putem decât să vă mulţumim pentru că ne-aţi arătat din nou adevărata dumneavoastră faţă de oameni lipsiţi de scrupule şi de orice fel de bun simţ managerial. V-aţi lăsat, din nou păcăliţi şi manipulaţi, de către un obscur personaj care numai se intitulează preşedinte director general şi aţi ridicat mâinile şi aţi votat cu drag şi cu surâsul pe buze, într-un dispreţ total faţă de salariaţii acestei instituţii, reducerea temporară a activităţii şi de fapt reducerea salariilor pentru un număr foarte mare de angajaţi", se spune în scrisoarea transmisă membrilor CA al TVR şi citată de Mediafax.

Vezi şi: TVR reduce zilele de lucru de la 5 la 4. Posibile concedieri colective

Dragoş Bocanaciu mai spune în scrisoare că pentru membrii CA al TVR este mai simplu să cheltuiască banii "muribundei instituţii", decât să găsească soluţii pentru creşterea veniturilor televiziunii publice.

"Dacă aţi fi avut demnitatea de a comporta ca adevăraţi membri într-un consiliu de administraţie al acestei instituţii nu aţi fi permis în primul rând să se ajungă în această situaţie, v-aţi fi interesat măcar o dată dacă sumele restante la ANAF au fost plătite, aţi fi cerut socoteală Comitetului Director pentru faptul că datoriile instituţiei au crescut, în loc să rămână pe loc, aţi fi explicat partidelor care v-au făcut onoarea de a vă «împovăra» cu grijile unei instituţii publice care este situaţia adevărată a Televiziunii Române şi aţi fi căutat soluţii pentru creşterea veniturilor şi nu numai soluţiii de reducere a cheltuielilor pe spinarea unor salariaţi care nu au greşit decât cu faptul că au ales să se angajeze în televiziune. Dar a fost mult mai simplu să luaţi o indemnizaţie serioasă, să aveţi la dispoziţie destule facilităţi, să cheltuiţi banii «muribundei instituţii» - aşa cum cu tot mult drag o calificaţi - pe bilete de avion şi maşini la scară", afirmă preşedintele SPUSTV.

El mai spune că membrii CA au aprobat organigrama la nou înfiinţata Direcţie Ştiri şi Sport, deşi aceasta reprezintă doar "nişte pătrate înşirate pe hârtie".

"Este într-adevăr foarte complicat să citiţi cu atenţie fiţuicile care vă sunt supuse spre aprobare şi să constataţi că de fapt încălcaţi prevederile legilor, încă valabile în această ţară. Dar nu contează pentru dvs. ce aprobaţi, important este să fie daţi afară salariaţi, să le fie reduse salariile, să vă faceţi că sunteţi un Consiliu competent. Ne este foarte greu să înţelegem cum aţi putut aproba organigrama la nou înfiinţata Direcţie Ştiri şi Sport, când ea nu reprezintă decât nişte pătrate înşirate pe hârtie, fără număr de posturi, fără număr de şefi, sau redactori-şefi sau coordonatori şi toate acestea în mult trâmbiţatul spirit al reducerii numărului de posturi de conducere. Dacă fiecare pătrat mai mare va fi alăturat cu un soi de şef, atunci numărul şefilor a crescut, dar dvs nu aţi observat, pentru că de fapt nu vă interesează decât să pozaţi", mai spune Dragoş Bocanaciu.

"Dacă nu aţi fi fost prea ocupaţi să vă frecaţi mâinile de bucurie că, în sfârşit, vă vedeţi visul cu ochii şi vă veţi putea mândri în faţa opiniei publice că sunteţi reformatorii unei instituţii pe care o huliţi alături de partidele care v-au trimis, aţi fi remarcat că prin votul dvs. aţi consfinţit o încălcare a legii şi a articolelor din Codul Muncii, care chiar erau transcrise în materialele pe care ar fi trebuit să le studiaţi cu atenţie. Şi probabil că veţi dori să vă şi mulţumim pentru faptul că aţi decis să se reducă (în medie) cu 20% drepturile de autor. Da, într-adevăr începem să ne facem griji că dl Dinescu şi alţi clienţi favoriţi ai preşedintelui director general nu vor mai încasa aceleaşi mii de euro, vor fi câteva sute de euro mai puţin...", adaugă Dragoş Bocanaciu.

Acesta mai acuză membrii CA că au arătat constat salariaţilor TVR lipsă de respect.

"Dacă nu aţi fi fost mânaţi de lipsa de respect pe care constant ne-aţi arătat-o nouă salariaţii acestei instituţii, aţi fi cugetat şi aţi fi analizat mai cu atenţie actele care au stat la baza deciziei de a iniţia consultări cu sindicatele cu privire la restructurarea şi reducerea de personal, prin concedieri colective. În nicio ţară civilizată, în nicio instituţie publică nu a fost luată în derâdere vreodată o astfel de măsură. Doriţi să fie iniţiate consultări cu sindicatele în baza a ce? Aţi aprobat strategia pe termen scurt sau lung, aţi aprobat o grilă cadru din care să reiasă necesarul de personal, există o organigramă şi nu numai o înşiruire de pătrate ce reprezintă nişte servicii, rezultantă a viziunii dvs asupra modului în care în viitor se doreşte a-şi desfăşura activitatea instituţia denumită Televiziunea Română? Normal că răspunsul este nu... dar cu mare satisfacţie aţi hotărât iniţierea consultărilor în vederea concedierii colective!", adaugă preşedintele SPUSTV.

Acesta le mai transmite membrilor CA al TVR că, "pentru toate măsurile abuzive şi pentru toate deciziile luate în pripă, fără o analiză serioasă a oportunităţii şi legalităţii", SPUSTV îşi rezervă dreptul să acţioneze pe căile legale. "(...) dar de această dată ne vom asigura că dvs. să fiţi cei care veţi plăti această lipsă de profesionalism", spune Dragoş Bocanaciu.

Acesta precizează că SPUSTV va acţiona în instanţă SRTv şi va cere anularea Hotărârii CA, "care prevede reducerea ilegală a activităţii şi implicit a câştigurilor salariaţilor Televiziunii Române".

Consiliul de Administraţie al TVR a decis, marţi, reducerea timpului de lucru al angajaţilor instituţiei de la 5 la 4 zile pe săptămână şi, în consecinţă, reducerea salariilor acestora cu aproximativ 20%, dar şi începerea discuţiilor cu sindicatele în vederea concedirilor colective.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.