DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Război total: Nicușor Dan versus Restu' lumii (Analiză)

Jurnalul National
Nicusor Dan

O știre aparent ignorată pare să genereze valuri în politica dâmbovițeană, așa cum sursele noastre ne-au tot anunțat în ultima vreme, aici, aici și aici .

Mai precis, în cadrul unei dezbateri organizate de Ziarul Financiar, vocile tuturor experților (din PMB, Consiliul General, mediul universitar și cel de business) au avertizat asupra iminenței colapsului economic, edilitar și urbanistic al Capitalei.

Pe lângă demolarea firmelor care activează pe orizontală, însumând câteva zeci de mii de angajați și responsabile de circa 5% din PIB-ul României, concluzia unanimă a vizat haosul urbanistic, retragerea irevocabilă a marilor investitori străini, blocajul traficului urmare a dezvoltării localităților limitrofe, aducătoare de și mai multe mașini, conduse de oameni care nu găsesc locuințe în Capitală.

Tabloul apocaliptic descris de participanții la dezbaterea unde a fost prezent și reprezentantul Guvernului în teritoriu - prefectul Toni Greblă - nu a mai surprins pe nimeni, mai cu seamă că toate părțile interesate au constatat eșecul măsurilor administrative promovate de Nicușor Dan, cu susținerea PNL și USR.

Or, în acest context, așa cum redacția noastră a mai anunțat, decizia politică guvernamentală ar putea, măcar, să reducă proporțiile dezastrului, pentru că de evitat nici nu poate fi vorba. Iată cum semnalul dat de Nicolae Ciucă, cel care de curând se dezicea public de Nicușor Dan, pare întărit de prezența celui mai înalt demnitar guvernamental de la nivel local, prefectul Toni Greblă.

În plus, nici PNL nu va mai putea continua mult baletul politic din Consiliul General, câtă vreme aliații din PSD deja pun presiune publică pe autentica „salvare” a Bucureștiului, mai cu seamă dacă ne gândim că tonul dezbaterii a arătat în primul rând revolta actorilor imparțiali, precum arhitecții, urbaniștii și mediul academic.

Și aceasta e o surpriză interesantă, pe care unele voci politice o speculează. Un operator politic foarte relevant în București ne-a atras atenția că toate acțiunile lui Nicușor Dan cresc aglomerația și deci, nivelul de poluare, în paralel izgonind marile fonduri internaționale sau marile companii românești din piață, implicit favorizând tocmai pe cei pe care îi acuza de indisciplină (constructorii dubioși făcuți peste noapte). În fine, aceeași sursă ne-a arătat cum se construiește în jurul Bucureștiului, fără restricții, în zone pe care ONG-istul Nicușor Dan le dădea drept exemplu negativ. Totuși, efectele deciziilor sale ajută azi tocmai pe cei cu care „se lupta” până mai ieri.

În concluzie, având în vedere coagularea de voci critice obiective, care arată gravitatea situației din Capitală, nu este exclus ca edilul bucureștean să nu prindă finalul de an cu aceeași susținere politică, deși în piață se vorbea că abia la primăvară Ciprian Ciucu ar fi acceptat propunerea conducerii centrale de retragerea sprijinului pentru primarul general.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.