Reacția lui Tudorel Toader după ce CSM le-a pus la punct pe Dăncilă și Carmen Dan. Săgeți către Iohannis

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-06-2018

Actualizat: 25-06-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, nu a dorit să comenteze reacția CSM după atacurile lui Dăncilă şi Carmen Dan la adresa judecătorilor supremi, spunând doar că, „chiar dacă cineva a spus că este superministru”, făcând aluzie la declarațiile lui Iohannis, el își îndeplinește obligațiile de la MJ.

Tudorel Toader, despre modificarea Codurilor penale prin OUG: 'Nu a făcut nimeni cu mine o astfel de dezbatere'

„N-ar fi oare mai corect să întrebați acolo. Ministrul Justiției să nu vă imaginați că el are o competență generală, chiar dacă cineva a spus că este superministru, el își îndeplinește obligațiile de la Ministerul Justiției.”, a fost reacția ministrului Justiției.

Întrebat despre punctul de vedere dat de Instanţa supremă referitor la comentariile faţă de decizia de condamnare a liderului PSD, Toader a spus că ar fi normal să fie întrebaţi cei implicaţi în aceste afirmaţii. 

„Normal este să-i întrebaţi pe dânşii, pe cei care au făcut afirmaţia, pe cei care au reacţionat la afirmaţie, după cum tot normal şi chiar necesar ar fi ca să-i întrebaţi şi pe cei din puterea judecătorească atunci când fac afirmaţii cu privire la activitatea politicenilor, la activitatea Legislativului, la activitatea Executivului, pentru că în egală măsură, dacă nu chiar mai mult, şi dânşii au o obligaţie de rezervă de a se exprima cu privire la demersuri politice, legislative şi-aşa mai departe”, a afirmat Tudorel Toader.

Întrebat dacă acesta este un reproş la adresa judecătorilor, Toader a precizat: „Tocmai am făcut o afirmaţie”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri