Reacția premierului israelian după ce un stat a urmat exemplul SUA şi și-a mutat ambasada la Ierusalim

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 25-12-2017

Actualizat: 25-12-2017

Article thumbnail

Sursă foto: AP

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a salutat luni decizia Guatemalei de a-şi muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim şi a estimat că şi alte state vor urma acest exemplu, după ce preşedintele Donald Trump a hotărât o măsură similară recunoscând Ierusalimul drept capitala statului Israel, transmite AFP, scrie agerpres.ro.

Prima țară care își MUTĂ ambasada la Ierusalim


'Şi alte ţări vor recunoaşte Ierusalimul (drept capitală a Israelului - n.red) şi îşi vor anunţa transferul ambasadei. O a doua ţară a făcut-o şi repet: vor urma şi altele, nu este decât un început şi este foarte important', a menţionat Netanyahu într-un comunicat.

Fricțiune între Elveția și Uniunea Europeană în contextul Brexit: 'Un referendum pentru a clarifica relaţia cu UE ar fi util'


Preşedintele Guatemalei, Jimmy Morales, a anunţat duminică transferul ambasadei ţării sale de la Tel Aviv la Ierusalim, în pofida votului Adunării Generale a ONU de condamnare a deciziei Washingtonului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri