Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Refugiat marocan suspectat ca a dorit să comită un atac terorist, arestat în Austria

jurnaldevrancea.ro
catuse

Un solicitant marocan de azil, în vârstă de 25 de ani, a fost arestat în Austria şi plasat în detenţie, sub suspiciunea că a dorit să comită atentate în timpul sărbătorilor, a anunţat marţi parchetul din Salzburg, informează AFP. Bărbatul a fost arestat luni de forţele speciale, într-un mic centru pentru primirea refugiaţilor la Fuschl, o comună înstărită din Alpii austrieci, nu departe de frontiera germană.

Potrivit Parchetului, bărbatul face obiectul 'suspiciunii de participare la o organizaţie teroristă'. Ancheta a fost declanşată luna trecută, în baza unor informaţii ce evocau 'un presupus atentat terorist la Salzburg, în timpul perioadei de Crăciun şi Anul Nou', se precizează într-un comunicat. Percheziţia desfăşurată la centrul pentru migranţi a permis confiscarea de echipamente electronice şi a 'peste 8.000 de euro' bani lichizi. Cu toate acestea, niciun material necesar executării unui atentat nu a fost descoperit, subliniază Parchetul.

Austria, care a primit peste 130.000 de migranţi de la începutul lui 2015, a fost tranzitată de mai mulţi dintre autorii atentatelor de la Paris, din noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, în timpul valului mare de migraţie de anul trecut. Un algerian şi un pakistanez suspectaţi că au dorit să participe la aceste atentate au fost arestaţi la Strasbourg în decembrie 2015 şi extrădaţi spre Franţa. Procesul împotriva a doi dintre presupuşii lor complici, un marocan şi un algerian, ar urma să fie reluat la 2 februarie, la Strasbourg, conform Agerpres. Austria a anunţat marţi o întărire generală a dispozitivelor sale de securitate pentru perioada sărbătorilor, la o zi după atentatul sângeros ce a vizat un târg de Crăciun de la Berlin.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.