Regizorul rus Kirill Serebrennikov, aflat în exil, va adapta în curând pentru marele ecran bestseller-ul lui Olivier Guez "Dispariţia lui Josef Mengele", după ce a încheiat filmările la o adaptare a romanului biografic "Limonov" al autorului francez Emmanuel Carrere, a anunţat producătorul său, relatează AFP.
Recompensat cu un premiu Renaudot în 2017, romanul "Dispariţia lui Josef Mengele" este o relatare a ultimilor ani ai medicului nazist, torţionar de la Auschwitz, aflat în exil în America de Sud. Criminalul nazist va fi interpretat de actorul german Augst Diehl, cunoscut pentru rolurile sale din "A Hidden Life", de Terence Malick, sau "Inglorious Bastards", potrivit Agerpres.
Proiectul fusese deja menţionat la începutul anului 2020, când Kirill Serebrennikov încă lucra în Rusia. Filmările, în America de Sud şi în Germania, vor avea loc în sfârşit "în această vară", în 2023, a declarat pentru AFP unul dintre producători, Charles Gillibert, confirmând informaţiile apărute în Variety.
Kirill Serebrennikov, de asemenea regizor de teatru, a devenit în ultimele luni, la vârsta de 53 de ani, unul dintre simbolurile artiştilor ruşi care s-au distanţat de regimul de la Moscova. El s-a aflat deja de trei ori în competiţie la Festivalul de Film de la Cannes, cu "Leto", "Febra lui Petrov" şi "Soţia lui Ceaikovski".
Înainte de "Dispariţia lui Josef Mangele", peliculă care teoretic ar putea fi finalizată pentru ediţia din 2024 a Festivalului, Serebrennikov ar putea fi selectat pentru următoarea ediţie a competiţiei, din mai 2023, cu un film adaptat după romanul "Limonov" de Emmanuel Carrere, biografia scriitorului şi activistului rus care a murit în 2020. Filmările la această peliculă s-au încheiat, a spus Gillibert.
Comentează