Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Repornirea instalaţiilor tehnologice de la Rafinăria Petromidia depinde de volumul lucrărilor de reparaţii, declară Rompetrol

kmgi rompetrol

Repornirea în siguranţă a instalaţiilor tehnologice de la Rafinăria Petromidia depinde atât de volumul lucrărilor de reparaţii şi de verificare a utilajelor şi echipamentelor afectate de incidentul din 2 iulie, cât şi de procurarea într-un timp cât mai scurt posibil a echipamentelor, în vederea înlocuirii celor afectate, se menţionează într-un comunicat remis marţi de de Rompetrol.

În prezent, compania efectuează o serie de analize şi evaluări tehnice în vederea realizării volumului de lucrări de reparaţie necesar, cu suportul antreprenorului său general - Rominserv, şi a altor companii cu expertiză în domeniu, urmând să stabilească precis acţiunile şi măsurile în vederea reluării activităţilor de producţie, în deplină siguranţă şi securitate în muncă, potrivit comunicatului.

Până la repornirea instalaţiilor afectate, compania va continua să asigure necesarul de produse petroliere către benzinăriile Rompetrol şi să-şi onoreze obligaţiile contractuale către partenerii comerciali, atât din stocurile proprii cât şi cu sprijinul diviziei de trading a Grupului KMG International, se precizează în comunicatul Rompetrol.

În prezent, angajaţii Rafinăriei Petromidia efectuează munca în conformitate cu specificul activităţii şi în condiţiile prevăzute de Codul Muncii şi de Contractul Colectiv de Muncă, participând în mod activ la acţiunile desfăşurate pentru repunerea în funcţiune a instalaţiilor afectate, conform comunicatului.

În urma indicentului din 2 iulie, cercetările derulate de autorităţi sunt în desfăşurare, iar compania, prin specialiştii săi, asigură suportul necesar astfel încât investigaţiile derulate să clarifice cât mai curând circumstanţele producerii incidentului respectiv, subliniază Rompetrol.

O explozie urmată de un incendiu s-a produs pe 2 iulie la rafinăria Petromidia, soldat cu moartea a trei persoane, scrie Agerpres.ro.

Procurorii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi distrugere din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.