Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Reuniune la Viena pe marginea crizei din Macedonia: Opoziţia pune condiţii

politie macedonia refugiati imigranti

Opoziţia macedoneană a afirmat miercuri că nu va participa la reuniunea de la Viena pentru reglementarea crizei politice, în cazul în care puterea nu va renunţa la o amnistiere a personalităţilor şi nu va amâna alegerile legislative din 5 iunie, informează AFP.

Partidul aflat la putere în Macedonia, VMRO-DPMNE (dreapta conservatoare), a declarat că va participa la această reuniune la invitaţia UE, însă liderul opoziţiei macedonene, social-democratul Zoran Zaev (SDSM), nu şi-a confirmat prezenţa. Preşedintele Gjorge 'Ivanov trebuie să revină asupra deciziei ruşinoase a amnistiei (...) contrare Constituţiei, iar parlamentul trebuie să anuleze data alegerilor din 5 iunie, atât timp cât condiţiile pentru un scrutin democratic, transparent şi credibil nu sunt reunite', a declarat Zaev, pentru presă.

'În lipsa acestor lucruri, SDSM nu va participa la reuniunea de la Viena', a spus el. El a acuzat VMRO-DPMNE, aflat la putere, de faptul că a 'îngropat acordul' încheiat în vara lui 2015 între forţele politice macedonene, sub egida UE, pentru a scoate fosta republică iugoslavă dintr-o interminabilă criză politică. La sfârşitul săptămânii trecute, guvernul macedonean a confirmat organizarea de alegeri în 5 iunie, în pofida apelurilor în vederea amânării lor venite din partea SDSM, care consideră că nu au fost reunite condiţiile şi care şi-a făcut publică intenţia de a boicota scrutinul. El a acuzat VMRO-DPMNE de atingere la adresa libertăţilor publice, de corupţie, de punerea sub tutelă a mass-media sau de fraudă electorală masivă. Criza politică ce paralizează de doi ani această republică din sudul Balcanilor s-a amplificat în mod brutal în 12 aprilie, când preşedintele Gjorge Ivanov a graţiat prin decret peste 50 de personalităţi suspectate că ar fi fost implicate într-un scandal de interceptări ilegale şi de corupţie. La fel ca SUA, UE a estimat că nu sunt întrunite condiţiile pentru organizarea scrutinului din 5 iunie. Macedonia este din 2005 candidată la aderare în UE şi din 2009 - la NATO, conform Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.