DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Revoltă după decesul lui Ekeng: 'M-am săturat de mizeria asta: Numai diletanţi'

twitter.com
Patrick Ekeng

Revoltă în toate domeniile după moartea dinamovistului Patrick Ekeng. Președintele AFAN. Emilian Hulubei a avut o reacție dură, pe Facebook.  El s-a declarat „scârbit” de ce se întâmplă în fotbalul din România și a criticat Federația Română de Fotbal.

„M-am saturat de mizeria din fotbalul nostru în care diletanți ocupa posturi cheie în cluburi. Oameni complet nepregătiți, veniți din alte domenii ne dau lecții de cum se conduce fotbalul. DUMNEZEU să-l odihnească pe Patrick Ekeng. Oare câți fotbaliști trebuie sa mai moara sa schimbam regulamentele? Sa obligam cluburile sa faca controale profesioniste? Nu sunt un adept al comunicării pe Facebook, dar în seara asta sunt scârbit de tot ce trăiesc în fotbalul din România, zi de zi. Sper ca la următorul comitet executiv al FRF sa discutăm aceste probleme și sa venim cu soluții concrete, nu cu promisiuni ieftine”, a scris președintele AFAN pe pagina de Facebook a Asociației.

Citeşte şi: Dezvăluiri halucinante despre moartea lui Ekeng de la Dinamo: 'Doctoriţa mânca seminţe şi fuma'

Emilian Hulubei a explicat pentru Digi24 că a avut această reacție deoarece sunt echipe de fotbal care și-au concediat doctorul și fotbaliști care nu merg la controale. „Am scris postarea pentru că am avut o discuţie cu un jucător de la Liga 1 - o echipă care a concediat doctorul de două luni. Sunt fotbalişti care nu au parte de asistenţă medicală. Controalele care se fac o dată la șase luni trebuie să primească accept. Din păcate multe cluburi nu vin la București la Centrul de medicină sportivă şi preferă să meargă la o clinică ce nu e specializată pe sport. Aasta e grav. Aparatura de care dispun nu e cea mai performantă, ar trebui echipamente ca în străinătate. Nu vorbesc de juniori unde nu e ambulanţă, controale, absolut nimic”, a spus președintele AFAN.

Citeşte şi: Poliţiştii au ridicat documente de la Dinamo şi de la sediul Ambulanţei Puls

De asemenea, șeful AFAN a precizat că trebuie schimbat regulamentul pentru a se îmbunătăți tot ce ține de asistența medicală a fotbaliștilor. „Nu pot evalua asta, dar că spitalul era la două minute, cel mai bine e să vedem rezultatele anchetei. Ambulanţa se va constata cu ea şi probabil cei vinovaţi vor plăti. Putem introduce în regulamentele de licenţe mai multe puncte care să facă referire la partea medicală. Eu voi veni cu cazuri concrete”, a subliniat Emilian Hulubei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.