Robert Turcescu, candidat la Primăria Pitești?

Autor: Politic Scan

Publicat: 12-10-2015

Actualizat: 12-10-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

turcescu, la primaria pitesti

Jurnalistul Robert Turcescu ar putea candida la Primăria Pitești din partea PMP, potrivit unor zvonuri care circulă în mediul politic argeșean.

Conform acestora, la nivelul județului Argeș ar putea avea loc o fuziune între PMP și Partidul pentru Argeș și Muscel, proaspăt înființat de către fostul senator Mircea Andrei, iar de aici a apărut și speculația candidaturii jurnalistului, scrie Ziarul Profit.

Contactat de Politic Scan, ziaristul Robert Turcescu a negat vehement informația.

„Citiți cu atenție articolul, nu doar titlul. Însuși autorul lui se vede nevoit să-și ia de câteva ori măsuri de precauție pentru cele scrise. Că e un zvon, că ar putea, că niște cârcotași... Mă rog, o fi lipsă de subiecte prin Argeș, îi inteleg. E doar un zvon, nu am în acest moment nicio discuție cu nimeni pe marginea unei posibile candidaturi la Argeș sau în altă parte. Am avut în 2011, dar am declinat oferta. De fapt, cam în fiecare an electoral din 2000 încoace mi s-a propus să candidez ba la generale, ba la europarlamentare, ba chiar la președinție. Mă uit cu atenție la viața politică, dar, repet, nu am discuții în acest moment cu nimeni despre o candidatură. Ca piteștean spun însă cu tărie că orașul în care m-am născut merită și trebuie să aibă o soartă mai bună. Și asta înseamnă, fără discuție, un alt primar. Doamne ajută!”, a declarat Robert Turcescu.

Foto: Ziarul Profit

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri