România plăteşte ESA 30 de milioane de lei iar suma reprezintă o parte din contribuţia restantă

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 19-10-2020

Actualizat: 19-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: NASA

România va plăti Agenţiei Spaţiale Europene suma de 30 de milioane de lei, reprezentând plata parţială a contribuţiei financiare restante a ţării noastre la programele opţionale ale ESA, potrivit Agerpres.

Citește și: Listă pentru parlamentare cu 'IZ PENAL' la PSD Arad - Florin Tripa, judecat în mega dosarul de corupție privind șpăgi din vămi, al doilea pe listele pentru CDEP

''Se aprobă plata sumei de 30.000.000 lei, reprezentând plata parţială a contribuţiei financiare restante a României la programele opţionale ale Agenţiei Spaţiale Europene (ESA).

Citește și: DOSAR Mario Iorgulescu către medic - 'Mă simt BINE și vreau să mă întorc SĂ CONDUC mașina și să merg SĂ DANSEZ cu prietena mea'

Suma prevăzută la art.1, precum şi cheltuielile aferente acestei plăţi se asigură din bugetul aprobat pentru anul 2020 al Ministerului Educaţiei şi Cercetării - capitolul 53.01 'Cercetare fundamentală şi cercetare-dezvoltare' titlul 55 - 'Alte transferuri' '', se arată într-o hotărâre a Guvernului publicată luni în Monitorul Oficial.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri