România și-a aflat adversare din optimile Euro 2024 - Ronaldo nu ne-a putut 'salva'

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 26-06-2024

Actualizat: 27-06-2024

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Ștefan Constantin

România va juca împotriva naționalei Olandei în optimile Euro 2024, ca urmare a rezultatelor înregistrare miercuri seara în Grupa F. Meciul va avea loc pe 2 iulie. Dacă ne-am califica în sferturi, ar urma să întâlnim câștigătoarea dintre Austria și Turcia.

Georgia a produs surpriza și s-a impus cu 2-0 în fața unei naționale a Portugaliei care avea deja sigurat locul 1 în grupă.  Dacă Georgia nu câștiga, România ar fi întâlnit în optimi reprezentativa Sloveniei.

În schimb, Portugalia cu un ochi plânge, pentru înfrângerea de azi, cu un ochi râde, pentru că a scăpat de Olanda și va întâlni Slovenia în optimi.

În celălalt meci din Grupa F, Turcia a învins cu 2-1 pe Cehia.

Tabloul complet al optimilor de finală de la Euro 2024:

  • Elveția - Italia  29 iunie, ora 19:00
  • Germania - Danemarca  29 iunie, ora 22:00
  • Anglia - Slovacia  30 iunie, ora 19:00
  • Spania - Georgia  30 iunie, ora 22:00
  • Franța - Belgia 1 iulie, ora 19:00
  • Portugalia - Slovenia 1 iulie, ora 22:00
  • România - Olanda 2 iulie, ora 19:00
  • Austria - Turcia 2 iulie, ora 22:00

România s-a calificat în optimi de pe primul loc în Grupa E, ca urmare e egalului cu Slovacia, 1-1, de miercuri seara. Din grupa României, una în care toate echipele au terminat cu 4 puncte, s-au mai calificat Belgia și Slovacia.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri