Două acorduri de colaborare vor fi semnate, miercuri, în cadrul celei de-a patra sesiuni a Comitetului mixt româno-egiptean de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică.
Acordurile vor fi parafate de Ştefan-Radu Oprea, ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT), copreşedinte al Părţii Române a Comitetului, şi Rania A. Al-Mashat, ministrul Planificării, Dezvoltării Economice şi Cooperării Internaţionale, copreşedinte al părţii egiptene a Comitetului.
Potrivit unui unui comunicat al Ministerului Economiei, cea de-a patra sesiune a Comitetului mixt româno-egiptean de cooperare economică are loc în perioada 7-9 octombrie 2024.
"Temele de discuţii abordate în cadrul reuniunilor se concentrează pe o serie de domenii fezabile de cooperare, precum: comerţ şi investiţii, mediu de afaceri, industrie, energie, petrol, gaze şi resurse minerale, agricultură, transport, aviaţie civilă, tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor, mediu, turism, resurse de apă, învăţământ superior, cultură, tineret şi sport, bănci, urmând a fi semnate şi două acorduri de colaborare: un Memorandum de Înţelegere în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, semnat de partea egipteană cu Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului din România şi un Memorandum de Înţelegere între Agenţia Română pentru Investiţii şi Comerţ Exterior (ARICE) şi Autoritatea Generală pentru Investiţii şi Zone Libere a Republicii Arabe Egipt", se menţionează în comunicat.
Cei doi copreşedinţi ai Comitetului mixt româno-egiptean de cooperare economică, ştiinţifică şi tehnică, Rania A. Al-Mashat şi Ştefan-Radu Oprea vor face declaraţii după semnarea memorandumurilor.
Conform sursei citate, anul 2024 marchează 118 ani de relaţii diplomatice între România şi Republica Arabă Egipt, cu un istoric favorabil pentru intensificarea dialogului economic bilateral. Anul trecut, valoarea totală a schimburilor comerciale între cele două state a fost de 1,1 miliarde dolari.
Comentează