Premium
Ziua de ieri, cu nimicurile din politica românească, a trecut parcă prea repede și fără a conștientiza cu adevărat cât de important și plin de substanță și vești bune a fost discursul lui Jean- Claude Junker. Practic, ceea ce lipsea cu adevărat României la doar cîteva luni de aniversarea a 100 de ani de la Marea Unire, ne-a fost servit pe tavă: un proiect veritabil de țară, un proiect care să presupună închiderea definitivă a rănilor trecutului, alungarea sentimentelor că am fost primiți mai degrabă din milă și ca o soră mai săracă în Uniunea Europeană.
Junker a atins, practic, toate temele sensibile pentru țara noastră: integrarea în zona Euro, România în Schengen și, mai presus de orice, un statut de țară fondatoare a unui nou proiect de Uniune Europeană. Toate bune și frumoas,e practic, după atâta amar de timp, am putea spune că România vechilor daci (dă bine la căutarea pe google) își primește rolul binemeritat, statutul de egalitate cu celelalte țări europene pe care l-a dorit. Dar nu gratis. Și nu fără, la cum se prezintă în acest moment clasa politică de la noi, multe bătălii între două tabere extrem de diferite.
Care sunt aceste tabere?
Iohannis – PNL – USR. pentru președintele Iohannis, veștile venite de la mai marii europeni sunt practic garanția unui nou mandat la Cotroceni, și în acelați timp poziționarea sa în rândul liderilor cu adevărat influenți din spațiul european. Lucru care s-a văzut și din ultimele vizite și întâlniri avute de președintele României. Așadar, Iohannis, alături de cei de la PNL și USR își vor asuma proiectul integrării totale, definitive și pe cele mai sănătoase principii a României în noul scenariu de Uniune Europeană.
Asta înseamnă lupta ca justiția să rămână pe același traseu. Sau ca să nu existe derapaje economice, Și, mai ales, ca întreaga clasă politică să lucreze pentru a face posibile aceste deziderate. Da, primim Schengen, dar asta înseamnă că trebuie să scăpăm și de MCV. Da, ne primesc oamenii aceia în zona Euro, dar nu cu pomeni electorale ce pot arunca în aer un buget. Și asta ne aduce către cea de a doua tabără:
PSD – ALDE
Nu putem să știm dacă oamenii aceștia au simțit vreodată că lucrurile se pot precipita în ceea ce privește noul rol al României în proiectul european, dar parcă altfel privim acum zbaterile lor de a schimba tot ce se poate, într-un timp atât de scurt. De la asaltul asupra justiției, dinamitarea economiei și punerea sub control a tuturor instituțiilor statului, ai crede că PSD – ALDE caută să facă România să rateze și acest probabil chiar ultim tren, fix în anul centenarului.
De ce ar face asta? Pentru că într-o țară cum ar arăta România de după 2018, puternic ancorată în spiritul european, partener egal al celorlalte țări membre, pentru un partid ca PSD și aliații săi ar fi foarte greu să mai viseze să facă tot ceea ce fac acum. Și, foarte probabil, încet încet ar începe și procesul de disoluție în istorie, lăsând locul unor alte construcții politice, adaptate la noile realități.
Nu va fi ușor pentru România să se pună la locomotiva pe care Junker tocmai a alimentat-o cu mulți cărbuni. Societatea este și ea extrem de fragmentată. Dar parcă, cel puțin la prima strigare, sunt mai mulți cei care închid ușa trecutului.
