Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

România vrea să cumpere 150 de blindate Piranha 5. Vești bune pentru industria de apărare: Producția va fi realizată în România

protv.ro
piranha transportor blindat

Ministerul Apărării Naţionale a solicitat Legislativului aprobarea prealabilă pentru iniţierea procedurii de atribuire a contractelor de achiziţie a 150 de transportoare blindate pentru trupe Piranha 5. Astfel, Birourile permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au hotărât, vineri, să transmită cererea MApN ccătre comisiilor de apărare pentru întocmirea documentaţiei necesare.

„Programul de înzestrare are în vedere suplimentarea numărului existent de transportoare pentru trupe, ca urmare a modificării cerinţelor operaţionale ale beneficiarului generate de apariţia începând cu anul 2020 a noului cod NATO de capabilităţi şi a noilor cerinţe minime de capabilităţi ale NATO, care stau la baza operaţionalizării ţintelor de capabilităţi asumate de România în cadrul procesului NATO de planificare a apărării, respectiv realizarea obiectivelor Programului privind transformarea Armatei Române până în anul 2040. Etapa a II a a programului de înzestrare transportor blindat pentru trupe presupune achiziţia a 150 de transportoare blindate pentru trupe Piranha 5 şi derivate pe şasiu de transportor blindat pentru trupe Piranha 5 şi achiziţia suportului logistic şi a echipamentelor specifice de instruire şi antrenament aferente, pentru completarea dotării structurilor din MApN”, a explicat ministrul Apărării Angel Tîlvăr, în scrisoarea transmisă Parlamentului, potrivit news.ro.

674 de milioane de euro

Documentul mai precizează că achiziţia pentru care este solicitată aprobarea Parlamentului va fi realizată pe baza unei proceduri specifice în conformitate cu prevederile art. 20 alin. 3 din ordonanţa de urgenţă a Guvernului 114/2011 privind atribuirea anumitor contracte de achiziţii publice în domeniile apărării şi securităţii, urmând a fi iniţiată şi derulată în funcţie de posibilităţile de finanţare/bugetare.

„Costurile, pentru care se estimează un plafon financiar de 674 milioane de dolari, sunt calculate pe baza datelor de fundamentare disponibile la acest moment, actualizate în condiţiile OUG 126/2022, preţurile reale putând varia funcţie de condiţiile economice existente la momentul semnării contractului de achiziţie”, mai indică Tîlvăr, în scrisoare.

România și-a amintit de componenta offset

Totodată, „producţia transportoarelor blindate pentru trupe Piranha 5 va fi realizată în România în condiţii similare cu cele specificate în Memorandumul semnat la nivelul Guvernului, înregistrat cu numărul 20/25897 din 17.12.2021 la Ministerul Economiei, respectiv a Memorandumului de înţelegere între CN ROMARM SA - filiala Societatea Uzina Mecanică Bucureşti SA şi General Dynamics European Land System-Mowag GmbH, având ca obiect stabilirea termenilor şi condiţiilor asocierii pentru integrarea şi producerea de transportoare blindate Piranha 5 contractare de Armata României, precum şi realizarea capacităţilor de producţie şi mentenanţă pe teritoriul României”, mai indică sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.