Românii din mediul rural se vor putea vaccina mai repede cu Johnson&Johnson: vaccinul ajunge în România în aprilie

Autor: Mihai Cistelican

Publicat: 16-03-2021

Actualizat: 16-03-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Johnson & Johnson

Vaccinul de la Johnson&Johnson va ajunge în România la jumătatea lunii aprilie, dar prima tranșă va număra doar câteva zeci de mii de doze, anunță coordonatorul campaniei de vaccinare, col. dr. Valeriu Gheorghiță. Fiind monodoză, se pretează mai mult centrelor mobile, a precizat el, relatează Mediafax.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

Valeriu Gheorghiță a spus, marți, în conferință de presă, că vaccinuș Johnson&Johnson va ajunge în România cel mai probabil în a doua jumătate a lunii aprilie.

„În a doua jumătate a lunii aprilie dacă nu mă înșel ar trebui să primim probabil prima tranșă. Nu este una consistentă, probabil că vom primi câteva zeci de mii de doze. Reamintesc faptul că se administrează într-o singură doză, deci schema de vaccinare este simplificată. Din acest motiv nu au fost luate decizii finale vizavi de categoria de persoane eligibile. Ținând cont de faptul că este un vaccin recomandat tuturor celor cu vârsta de peste 18 ani și care nu au contraindicații cunoscute, vom vedea care va fi strategia prin care vom folosi acest tip de vaccin”, a spus dr. Gheorghiță.

Acesta a precizat că, din punct de vedere practic, fiind vaccin care se administrează într-o singură doză, acesta se pretează mai mult pentru centre mobile și pentru vaccinare în localitățile în care accesul la centrele de vaccinare este mai redus.

Citește și: Încă o angajare CONTROVERSATĂ făcută de PNL: fata unui fost ștab din SRI, angajată pe post de consilier la un primar PNL

„Asta nu înseamnă că nu va fi accesat și de restul categoriilor de persoane”, a mai spus dr. Gheorghiță.

Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, în 11 martie, vaccinul dezvoltat de producătorul Johnson&Johnson. Acesta este primul vaccin împotriva coronavirusului care se administreză într-o singură doză.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri