Ronaldo și Sancho califică pe Manchester United în optimile Ligii Campionilor

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 23-11-2021

Actualizat: 23-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Manchester United s-a calificat în optimile UEFA Champions League după ce a învins în deplasare pe Villarreal, cu 2-0, în penultima etapă a fazei grupelor. Ronaldo a marcat al 15-lea gol al carierei împotriva lui Villareal, în timp ce Sancho a punctat prima dată pentru „diavolii roșii”, anunță Mediafax.

După o primă repriză echilibrată, dominată ușor de gazde, antrenorul interimar Michael Carrick a trimis în teren, în minutul 66, pe Fernandes și Rashford, care au schimbat fața jocului.

Ronaldo, după un meci anost, a deschis scorul cu un lob de efect, din interiorul careului, în minutul 78, marcând al 15-lea gol al carierei sale împotriva spaniolilor de la Villarreal.

Jadon Sancho a securizat victoria „diavolilor roșii”, în al doilea minut suplimentar de joc, după ce mingea ajuns la el, în fața porții adverse, pe traseul Rashford – Fernandes.

Man United ajunge astfel la 10 puncte din 5 meciuri, cu care își asigură matematic un loc în optimile de finală ale Ligii Campionilor, indiferent de celelalte rezultate din grupă.

Villarreal are 7 puncte și așteaptă rezultatul meciului dintre Young Boys și Atalanta, pe italieni urmând să-i întâlnească în ultima etapă a grupei F.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri