DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rovana Plumb, reacţie după decizia ÎCCJ: Dosarul NU se redeschide, soluţia de clasare se menţine

Inquam Photos / Octav Ganea
rovana plumb

Deputata PSD Rovana Plumb reacţinează la decizia ÎCCJ prin care s-a dispus retrimiterea la Parchetul General a unei cauze în vederea "completării urmăririi penale sub aspectul săvârşirii de către intimata Plumb Rovana, în calitatea sa de ministru al Mediului şi Schimbărilor Climatice, a infracţiunii de abuz în serviciu". Potrivit Rovanei Plumb şi a avocatului acesteia, clasarea se menţine, fiind vorba doar despre o chestiune tehnică.

"Este vorba despre un director care a fost condamnat definitiv la pedeapsa închisorii pentru infracțiuni de corupție, săvârșite în virtutea calității sale. Eu nu am făcut decât să respect dispozițiile deciziei instanței de condamnare. El a atacat ordinul meu la procuror, iar Parchetul General a decis că nu am săvârșit nicio fapta de abuz în serviciu. Ce a decis acum ÎCCJ sunt chestiuni tehnice care mă depășesc!", a declarat Rovana Plumb pentru STIRIPESURSE.RO.

Vezi şi: Klaus Iohannis, reacție la Raportul MCV: 'Un serios semnal de alarmă de care coaliția de guvernare trebuie să țină cont'

Avocatul Viorel Mocanu explică şi tehnic situaţia: practic procurorii trebuie doar să refacă ordonanţa de clasare şi să includă, pe lângă inexistenţa faptei, şi inexistenţa intenţiei.

"Petentul este directorul Romsilva, persoană condamnată definitiv cu privire la o infracțiune de corupție prin care s a produs o pagubă semnificativă în patrimoniul instituției pe care o conducea și cu privire la care instanța a decis că nu mai poate exercită funcția de care s-a folosit la săvârșirea infracțiunii. Decizia Înaltei Curți de admitere a contestației petentului împotriva soluției de clasare vizează în mod strict chestiuni procedurale, fără a antama sau contesta corectitudinea ordonanței de clasare.

În fapt, dosarul va fi trimis inapoi la Parchetul General pentru a fi adoptată soluția de clasare cu temeiul juridic corect de către procuror.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.