Ruptură între Dăncilă și parlamentarii PSD-ALDE pe minivacanțele bugetarilor

Autor: Ionel Dancu

Publicat: 26-06-2019

Actualizat: 26-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, un proiect de lege care introduce în Codul Muncii obligația Guvernului ca până la data de 15 ianuarie a fiecărui an să anunțe în avans pentru bugetari toate mini-vacanțele pe care le vor avea în decursul anului.

Până acum, Guvernul stabilea punctual, pe parcursul unui an, să acorde unele zile libere pentru bugetari în preajma unor zile libere de sărbătoare legală, astfel încât să se facă o „punte” cu weekend-uri, de exemplu, și astfel să apară minivacanțe pentru angajați de câte 4-5 zile.

  • Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care preced şi/sau care succed zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate”, spune proiectul de lege adoptat în Camera Deputaților.

Guvernul nu a fost de acord cu acest lucru și a transmis Parlamentului că există riscul ca bugetarii, în baza deciziei de la începutul anului, să își programeze concedii, după care pot apărea evenimente neprevăzute care să nu facă posibilă respectarea respectivelor zile libere și ar pune în pericol atât vacanțele bugetarilor cât și activitatea administrației publice.

Toți parlamentarii PSD și ALDE prezenți la ședința de plen de miercuri au votat însă pentru proiect, în ciuda opoziției Guvernul Dăncilă pe care îl susțin, și legea merge acum spre promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Citește și: Episod delicat în Camera Deputaților: Ponta le-a amintit miniștrilor PSD că riscă pușcăria. Olguța Vasilescu: Pe vremea dvs. mi se făcea dosar penal .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri