Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Rusia a pierdut la CEDO: Moscova, obligată să despăgubească protestatari condamnați

CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a anunţat marţi că a sancţionat Rusia pentru încălcarea drepturilor a trei persoane condamnate pentru participarea la proteste în 2009 şi 2012, informează dpa, potrivit Agerpres.

Vezi si: SURSE Alianță cu 7 partide pentru Viorica Dăncilă: nume sonore negociază cu PSD .

Curtea de la Strasbourg cere statului rus să plătească 4000 de euro compensaţii către un bărbat amendat cu 1000 de ruble (circa 28 de dolari la acea vreme) pentru că a luat parte la un flash mob în 2009 fără a notifica în prealabil autorităţile.

Protestul, care a reunit în şapte persoane ţinând în mână coli albe de hârtie, nu a constituit un pericol pentru ordinea publică, a argumentat CEDO, pentru a conchide că autorităţile ruse au intervenit "excesiv" asupra dreptului la libertatea de întrunire.

CEDO a cerut de asemenea Rusiei să plătească despăgubiri în sumă de 9000 de euro organizatorului unui protest legat de alegerile din 2012, care fusese condamnat pentru instigare la dezordine în masă, deşi respectivul făcuse în mod repetat apel la calm.

Tot în legătură cu protestele legate de o presupusă fraudare a alegerilor din 2012, CEDO a condamnat Rusia şi Ucraina să plătească 11.000, respectiv 4000 de euro unui bărbat văzut în fruntea unui grup de indivizi care încercau să spargă o încercuire a poliţiei.

Potrivit curţii de la Strasbourg, deşi în cazul său nu se poate susţine că a luat parte la o manifestaţie paşnică, drepturile sale au fost încălcate prin faptul că nici Ucraina, nici Rusia nu au anchetat în mod adecvat acuzaţiile formulate de acesta în sensul că după protest a fost răpit din Ucraina şi adus ilegal înapoi în Rusia, prin faptul că a fost ţinut timp îndelungat în arest preventiv, prin faptul că nu i s-a permis să ia parte la înmormântarea mamei sale şi în fine prin trimiterea sa într-un centru de detenţie dintr-o localitate izolată din Siberia.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.