DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Rusia, 'dispusă' să ajute la un export 'fără obstacole' al cerealelor din Ucraina (Putin în discuţia cu Macron şi Scholz

tass.com
Vladimir Putin
'Rusia este dispusă să ajute la găsirea opţiunilor pentru un export fără obstacole al cerealelor, inclusiv al cerealelor ucrainene din porturile situate la Marea Neagră', a transmis Kremlinul într-un comunicat publicat în urma discuţiei telefonice, care a avut loc pe fondul temerilor legate de o gravă criză alimentară din cauza ofensivei ruse în Ucraina.

Potrivit lui Putin, dificultăţile legate de livrările de alimente au fost provocate de 'o politică economică şi financiară eronată a ţărilor occidentale, precum şi de sancţiunile antiruse' impuse de aceste ţări.

O creştere a livrărilor de cereale şi de produse agricole ruse ar putea face să scadă tensiunile pe piaţa agricolă internaţională, 'ceea ce va necesita, în mod evident, ridicarea sancţiunilor în cauză' împotriva Moscovei, a adăugat el, potrivit comunicatului Kremlinului.

Ucraina, mare exportator de cereale, mai ales de porumb şi grâu, îşi vede producţia blocată din cauza luptelor.

De partea cealaltă, Rusia, altă putere cerealieră, nu îşi poate vinde producţia în urma sancţiunilor occidentale care îi vizează sectoarele financiar şi logistic. Cele două ţări produc o treime din grâul la nivel global, iar războiul a afectat echilibrul alimentar mondial, declanşând temeri privind o criză gravă care va afecta mai ales statele cele mai sărace.

În discuţia telefonică, 'preşedintele rus a pus accentul pe caracterul periculos al continuării inundării Ucrainei cu arme occidentale, avertizând asupra riscurilor unei destabilizări ulterioare a situaţiei şi ale unei agravări a crizei umanitare', a adăugat comunicatul Kremlinului.

Putin a confirmat că Rusia rămâne 'deschisă unei reluări a dialogului' cu Kievul pentru rezolvarea conflictului armat, a indicat aceeaşi sursă, în condiţiile în care negocierile de pace cu Ucraina sunt blocate din martie.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.