Rusia ne vrea singuri și proști

Le roi est mort, vive le roi! Acesta era sloganul formulat la fiecare schimbare de rege în Franța monarhiei ereditare. Sistemul mergea înainte, iar regele, indiferent cât de autocrat ar fi fost, pentru sistemul monarhiei autocrate reprezenta de-a lungul istoriei doar un nume. O perioadă. Sistemul trebuia să meargă înainte.

Trebuie să fie un agitator care să activeze pe canalul naționalist. Este foarte ușor să fii extremist. Împarți lumea în alb și negru, pui pe cine vrei tu la Alb și pe restul la Negru. Îi tratezi ca și cum ar fi de un alb absolut ca într-o reclamă la detergent (albul pur, albul sigur), iar pe ceilalți ca și cum toată viața vor rămâne în zona de Negru (tot ca într-o reclamă, albul rămâne alb iar negrul rămâne negru).

Corneliu Vadim Tudor a murit, deși în ultimii ani nu mai avea parte de acoperire în presa serioasă, fiind preponderent invitat la emisiuni de divertisment. Dar spiritul anti-occidental și naționalist cu ochelari de cal trăiește în continuare. Deputatul Bogdan Diaconu mi se pare noul Vadim. Trebuia să fie cineva are să spună că față de România, toată lumea greșește, indiferent că lumea este din Occident sau Orient. Trebuie să fie unii cu care să avem ceva de împărțit, pentru că altfel nu ne-am certa cu nimeni și - Doamne ferește! - am putea observa care sunt problemele reale pe care trebuie să le rezolvăm. Cineva care să sperie lumea trebuie să existe, pentru că altfel viața [politică] e pustiu.

Pentru ca un conflict să existe, trebuie ca să existe două părți cu o atitudine contondentă. Altfel, ar fi liniște. Iar Rusia are nevoie ca noi, europenii, să ne certăm între noi. Dacă ideea că ungurii sunt dușmanii de moarte a apus de mult, ea trebuie reînviată. Bogdan Diaconu mi se pare că este stindardul luptei anti-maghiare, anti-fasciste și anti-imperialiste, pentru că altfel extremiștii unguri ar exista degeaba. Dacă este vorba despre un scenariu rusesc, acesta mi se pare pueril: creăm și susținem niște extremiști maghiari, creăm și susținem niște extremiști români, îi punem să se certe între ei, iar în momente sensibile, accentele lor radicale au capacitatea de a prelungi animozități. După părerea mea, din acest motiv există Jobbik și alții ca ei. În rest, la nivel de oameni de pe stradă, românii și ungurii nu au nicio problemă. Dar câtă vreme între doi oameni există o diferență de caracterizare, ea se poate specula pentru crearea de false conflicte. Temele sunt vaste: etnice (români vs. unguri), religioase (creștini vs. musulmani), economice (angajați vs. patroni), regionale (țări sărace asuprite vs. țări bogate neocolonialiste), politice (stânga vs. dreapta), telefonice (Samsung vs. Apple) dentare (Colgate vs. Blend-a-Med).

Extremismul vede lucrurile atât de simplu, încât elimina orice tonalități de griuri care fac de fapt diferențele. Silogismele, prejudecățile, clișeele, argumentele plasate discret pe sub ușă, sindromul "Cavalerului dreptății", tonul acuzator, descalificarea partenerului de dialog, refutarea oricăror argumente raționale prin schimbarea subiectului, fluturarea oricăror hârtii irelevante pe post de argument suprem care suprascrie orice ar fi zis oricine, abordarea discuției din postura de deținător al adevărului absolut, inventarea unor dușmani care să îl hărțuiască, inventarea unor situații în care niște dușmani îl cenzurează, abordarea din plin a mitului lui Prometeu care se sacrifică pentru binele norodului, mitul lupului singuratic care este singur împotriva tuturor, mitul salvatorului de națiune, mitul omul providențial care nu este lăsat de mișei să aducă dreptatea pe Pământ, mitul reîncarnării lui Vlad Țepeș (pentru Muntenia/Oltenia) sau Ștefan cel Mare (pentru Moldova) sau Avram Iancu (pentru Transilvania), omul care aduce pedepsele grave... toate acestea sunt trăsăturile pe care orice naționalist care se respectă trebuie să le aibă în caracterizare. Eludarea raționalului și pedalarea pe coarda sensibilă a electoratului, pentru a induce ideea votului negativ, împotriva cuiva, într-un ocean de lipsă de soluții.

Acestea sunt principiile după care funcționează politicianul naționalist din zilele noastre. Dar întrebarea pe care trebuie să ne-o punem atunci când îl vedem în acțiune, încercând să ne convingă sau să își promoveze anumite idei, este: "cui servește?". Cui servește situația în care românii au o atitudine defavorabilă față de Germania, față de Occident, față de Uniunea Europeană. Aș paria ca răspuns pe Rusia. Cui servește situația în care românii au o atitudine de respingere față de refugiați? Cui servește situația în care europeni creștini (fie ei și din Est) continuă să îi privească refractar, cu teamă și cu desconsiderare pe arabii musulmani? În loc să avem un dialog inter-confesional, inter-etnic, inter-civilizațional, intercontinental din care să avem toți de câștigat, din care să aflăm lucruri noi, abordări noi, să ne lărgim orizonturile... naționalistul caută să ducă oamenii într-un dark age în care să fie încuiați și cu frică de exterior. Așa, sunt mai ușor de controlat. Mai ușor de manipulat.

Citesc comentariul său recent și observ că Germania este personajul negativ, Occidentul imperialist. În text se evocă trecutul nazist al Germaniei și este folosit ca argument pentru ideea concluzivă. Este ca și cum atunci când vine vorba despre România, un străin ar invoca argumentul că l-am avut pe Ceaușescu președinte. În paragraful doi găsesc tema Occidentul neocolonialist, care se folosește de bieții asupriți pentru a-și spori nivelul de trai. Apoi se bagă pe sub ușă argumentul că Germania are pasiunea distrugerii. Un silogism care sfidează raționalul și realitatea, dar dacă este înghițit de cititor, constituie încă un argument. Atribuirea unor comparații (Nero, Reich-ul), oferirea argumentului scary de apocalipsă sunt doar sarea și piperul care se presară deasupra. Flacăra islamului... încă un termen menit să ne introducă pe sub ușă o idee care dacă trece neobservată ca fiind o manipulare, este apoi validată. Din câte cred eu, textul dorește să ne inducă ideea de distanțare față de Germania, deoarece separat suntem mai ușor de înfrânt. Dacă mai multe state europene stau strâns unite, misiunea Rusiei de extindere a influenței este dificilă. Dacă suntem separați și ne urâm între noi, suntem vulnerabili. În plus, schimbul de idei pe care îl putem face cu arabii ne-ar face mai deștepți, lucru care nu este un lucru bun în ochii unui inamic care ne-ar vrea proști. Nu degeaba erau granițele închise în perioada comunistă, nu degeaba relațiile cu străinii erau pedepsite. Acum, dacă suntem manipulați cum trebuie, ne izolăm singuri și ne învârtim în același loc pentru că ni se pare că așa vrem.

Din păcate, Bogdan Diaconu este un politician tânăr, care putea să ducă naționalismul în secolul 21. Să ne facă să privim tradiția cu mai multă considerație, nu cu desconsiderare. Să ne demonstreze că nu trebuie să ne topim într-o globalizare accelerată, ci să luăm ce este mai bun de la alții, dar să avem mai apoi ce să dăm altora. Grecii țin la valorile lor naționale, care le creează o identitate. Muzica lor este aparte, șaorma este gyros, alfabetul nu și-l schimbă pentru că este mai vechi decât cel latin. Iile noastre pot fi cool, micii pot ajunge o delicatesă dacă nu ar mai fi făcuți din carne expirată de câine, vinurile noastre pot deveni o recomandare plăcută, pot fi multe și multe idei cu specific care pot fi promovate. Asta ar fi un naționalism pozitiv, dar să ne aducem aminte câți oameni au murit în anii '50 pentru cântecul "Tot ce-i românesc nu piere". Un pion de culoarea Rusiei pe tabla de șah ar avea alte interese. Din păcate, din câte cred eu, atitudinile sale coincid cu interesele Rusiei. Atunci când mi se pare că nu coincid, mă gândesc că asta vrea de fapt Rusia. Iar a subestima Rusia este cea mai mare greșeală geo-strategică pe care cineva o poate face atunci când se uită la o hartă politică.