Rusia: 'O soluție cu forța în Ucraina ar fi putut fi evitată. Dar a fost vina SUA că Ucraina a fost pompată cu arme care au căzut în mâinile naționaliștilor'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-03-2022

Actualizat: 17-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Președintele Dumei de Stat din Federația Rusă, Vyacheslav Volodin, a declarat că președintele american Joe Biden și congresmenii sunt responsabili pentru „militarizarea” și „nazisificarea” Ucrainei. De asemenea, a mai spus oficialul, Washingtonul începe să înțeleagă acest lucru.

„O soluție cu forța în Ucraina ar fi putut fi evitată. Dar a fost vina Statelor Unite că Ucraina a fost pompată cu arme care au căzut în mâinile naționaliștilor. Azi folosesc populația civilă ca scut uman, nu permit să părăsească zona de război, luându-i ostatici, condamnând oamenii la suferință și la moarte”, a scris Volodin pe Telegram, informează Interfax.

Vezi și: Ministrul ucrainean de Externe: Tot ce avem nevoie din partea Vestului sunt `arme și sancțiuni. Restul îl facem noi!`

El a reamintit că „întreaga lume a fost martoră”, întrucât președintele rus Vladimir Putin l-a îndemnat pe șeful Casei Albe „de necesitatea de a găsi soluții la problemele de securitate, dar Biden nu a considerat că este posibilă intrarea într-un dialog”.

„Este timpul ca comunitatea mondială să-și dea seama cine este cu adevărat vinovat pentru militarizarea și naziificarea Ucrainei. Biden, senatorii americani și congresmenii au fost inițiatorii acestor decizii”, a spus oficialul. „Au fost cei care au comis crime împotriva umanitate și ar trebui aduse în fața justiției”.

Vezi și: Franța și NATO avertizează: Rusia ar putea folosi arme chimice în Ucraina. Sancțiunile radicale, fără tabuuri

El mai consideră că „liderii țărilor europene ar fi trebuit să dea dovadă de independență și voință cu mult timp în urmă, au cerut Statelor Unite și NATO să înceteze militarizarea Ucrainei dacă nu vor să se întâmple o catastrofă pe teritoriul Europei”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri