Rusia vrea să crească producţia vaccinului său Sputnik V în străinătate, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a doua zi după publicarea rezultatelor bune ale vaccinului în revista ştiinţifică The Lancet, relatează AFP, potrivit AGERPRES.
"În viitorul foarte apropiat, intenţionăm să începem producţia în alte ţări pentru a satisface cererea crescândă într-un număr tot mai mare de ţări", a declarat Dmitri Peskov în cadrul unei conferinţe de presă.
Studiul publicat marţi de revista medicală The Lancet, validat de experţi independenţi, stabileşte eficacitatea vaccinului rusesc la 91,6% împotriva formelor simptomatice de COVID-19.
Citește și: S-a făcut marea împărțeală a prefecților: lista județelor adjudecate de PNL, USR-PLUS și UDMR
Vaccinul rusesc a fost privind mult timp cu neîncredere din cauza lipsei de date ştiinţifice publice.
Cu toate acestea, Sputnik V a fost deja aprobat în circa 15 ţări: foste republici sovietice apropiate de Moscova, precum Belarus şi Armenia, aliaţi precum Venezuela şi Iran, dar şi în Argentina, Algeria, Tunisia şi Pakistan.
În loc să exporte, Moscova vrea să dezvolte parteneriate de producţie. În acest moment, Kazahstanul, India, Coreea de Sud şi Brazilia produc Sputnik V, însă nu toate îl folosesc.
Rusia a început, de asemenea, procedura de omologare pe lângă Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA).
Cancelarul german Angela Merkel s-a arătat marţi deschisă la accesul vaccinurilor din Rusia pe piaţa europeană în anumite condiţii.
Comentează