Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

S-a dat SENTINȚA într-un dosar inițiat de Traian Berbeceanu: Ce pedepse au primit cei acuzați de comisar

Traian Berbeceanu

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a pronunţat miercuri seara sentinţa în aşa-numitul dosar al "grupării cămătarilor din Sibiu", despre care anchetatorii au susţinut că a creat un prejudiciu părţilor vătămate de peste un milion de euro, notarul public implicat în acest caz primind o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendare, scrie agerpres.ro.

Potrivit sentinţei, Răzvan Emilian Mărginean a primit 1 an de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de sprijinire grup infracţional nestructurat şi 3 ani închisoare pentru săvârşirea complicităţii la infracţiunea de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, cele două pedepse fiind contopite în cea mai grea. Instanţa a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 3 ani închisoare pe durata unui termen de încercare de 5 ani, perioadă în care condamnatul trebuie să se supună anumitor măsuri. Acestuia i-a fost comutată din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi a arestării preventive începând cu 12 noiembrie 2012 şi până la 23 ianuarie 2014.

Citește și: SURSE! Indivizii care l-au escortat pe Liviu Dragnea la ÎCCJ nu fac parte din clanuri! La ce renumit club din Capitală au fost bodyguarzi

Notarul a fost achitat de învinuirea săvârşirii infracţiunii de sprijinire grup infracţional organizat, a infracţiunii de complicitate la şantaj şi de cea a săvârşirii infracţiunii de fals intelectual în formă continuată.

Cu privire la 5 dintre cei 14 inculpaţi trimişi în judecată în acest dosar, CA Alba Iulia a dispus condamnarea cu executare a pedepselor cuprinse între 4 ani închisoare, respectiv 5 ani şi 10 luni închisoare. Pentru alţi 3 inculpaţi, instanţa a hotărât condamnarea acestora la pedepse cu închisoarea cuprinse între 1 an şi 6 luni, respectiv 3 ani cu suspendarea condiţionată sau sub supraveghere, după caz, a executării acestor pedepse pe durata unui termen de încercare.

Citește și: Țiriac declară război Băncii Naționale: De ce este acuzată BNR

Pentru ceilalţi 6 inculpaţi, instanţa a dispus încetarea procesului ca efect al prescripţiei speciale a răspunderii penale sau achitarea cu privire la unele învinuiri, după caz.

Instanţa a decis ca părţile vătămate să intre în posesia banilor care le-au aparţinut, fiind anulate, totodată, o serie de contracte de vânzare-cumpărare încheiate de notarul în cauză.

Citește și: Revoltător! Ce făceau mecanicii de la TAROM pentru a nu schimba cauciucurile aeronavelor

Hotărârea nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de 10 zile de la comunicare.

În toamna lui 2012, procurorii DIICOT Alba Iulia, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Alba Iulia, au procedat la destructurarea unui grup infracţional organizat, doi dintre învinuiţi având calitatea de notar public şi de funcţionar în cadrul OCPI Sibiu.

Citește și: DIGI vine cu o veste bombă pentru bucureșteni: Ce schimbare de proporții a făcut operatorul

Anchetatorii au susţinut la vremea respectivă că gruparea a creat un prejudiciu părţilor vătămate de peste un milion de euro.

Procurorii DIICOT au identificat, în 2012, 15 părţi vătămate, pe care membrii grupării le-au împrumutat cu sume de bani în valută, pentru care au solicitat şi încasat dobânzi săptămânale/lunare de 10-50%. Pentru a-şi asigura recuperarea sumelor de bani pretinse, membrii grupării au obligat părţile vătămate să constituie garanţii imobiliare. Actele erau întocmite în majoritatea cazurilor la Biroul Notarial al unuia dintre inculpaţi, la solicitarea şi conform indicaţiilor membrilor grupării şi cu sprijinul unei angajate din cadrul OCPI Sibiu, care asigura în mod preferenţial obţinerea certificatelor de carte funciară.

Citește și: Lovitură dură pentru Iohannis de la Bruxelles! Câte zile a lucrat concret în septembrie

Notarul public primea comisioane substanţiale, în schimbul sprijinului acordat membrilor grupării la înşelarea părţilor vătămate, cu ocazia semnării contractelor de împrumut.

Şeful BCCO Alba Iulia la vremea respectivă, Traian Berbeceanu, declara atunci că în contractele de vânzare-cumpărare pentru locuinţe sau terenuri erau trecute sumele nereale, respectiv sumele împrumutate plus dobânzile pe care le percepeau. El a menţionat că de la sume relativ mici, de ordinul a 3.000 - 4.000 de euro, se ajungea ca partea vătămată să fie obligată să restituie sume foarte mari, de sute de mii de euro.

Citește și: Foarte interesant! Ce FIRMĂ deține soția unui adjunct SRI din „era” Coldea .

Banii proveniţi din infracţiuni erau reinvestiţi în afaceri aparent licite sau în achiziţionarea de imobile.

Procesul a început la CA Alba Iulia în urmă cu patru ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.