Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Să aveți sete de bine! - Deschidere de an școlar la Seminarul Teologic din Capitală, sub semnul Crucii

cruce

Episcopul vicar patriarhal Ieronim Sinaitul a participat miercuri la deschiderea festivă a noului an școlar la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Nifon Mitropolitul” din Capitală.

PS Ieronim a oficiat o slujbă de Te Deum pe esplanada seminarului. După rugăciunile de mulțumire, Pr. Mihai Colțan, directorul Seminarului, a evidențiat principalele reușite ale instituției, din anul precedent:

„La profilul teologic promovabilitatea examenului de bacalaureat a fost de 93%, iar pentru profilul postliceal sanitar la examenul de absolvire promovabilitatea a fost de 100%. Aceasta ne arată, pe de o parte, grija permanentă a profesorilor pentru un învățământ de calitate, iar pe de altă parte, răspunsul elevilor la ceea ce profesorii le-au împărtășit”, a spus Pr. Mihai Colțan.

În continuare, Arhim. Nectarie Șofelea, directorul adjunct al Seminarului din București, a prezentat mesajul transmis de Patriarhul României cu ocazia începutului de an școlar.

La final, a luat cuvântul Preasfințitul Părinte Ieronim Sinaitul.

Sfânta Cruce este esențială

„Ne aflăm încă în interiorul praznicului Înălțării Sfintei Cruci”, a amintit ierarhul.

„Acest Odor neprețuit este esența creștinismului, Sfânta Cruce binecuvintează și ocrotește”, a spus Preasfinția Sa și a deplâns îndepărtarea acestui Semn din școli sau chiar de pe anumite biserici istorice în Occident de către „unele ideologii ale Apusului”.

„Sunt convins că aceste ideologii care mătură lumea noastră în lung și în lat pe mapamond nu vor aduce un progres real, ci un regres”.

Părintele episcop le-a explicat seminariștilor că Sfânta Cruce reprezintă „dragostea lui Dumnezeu pentru umanitate”. „Iar din partea noastră, a umanității, Sfânta Cruce reprezintă nu numai complexul de probleme, succesiunea tuturor momentelor vieții care uneori sunt grele și devin o povară, ci reprezintă și efortul nostru de a fi în conformitate cu poruncile divine, a ne șlefui sufletul”.

„Procesul vostru de în­vă­țământ de aici este complex. Cuprinde și comunicare de infor­mații, dar și multe aspecte duhov­ni­cești. În același timp, este și o muncă de înnobilare a sufletului, de curăție a patimilor, care pot să dezumanizeze, să îndepărteze o persoană de adevăr, de o viețuire frumoasă și corectă după porunca lui Dumnezeu. De aceea, Sfânta Cruce este esențială”.

Să aveți sete de bine!

„Invocăm binecuvântarea lui Dumnezeu asupra voastră ca să vă fie de folos tot ceea ce primiți aici spre învățătură”, a spus PS Ieronim. „Să sorbiți cuvântul lui Dumnezeu cu multă râvnă și să încercați să-l traduceți în viața voastră astfel încât să deveniți ființe luminate, învățate, să puteți fi de folos Sfintei Biserici, sănătății oamenilor, societății. Să fiți aceia care, educați foarte frumos și temeinic fiind, cunoscând bine istoria și limba noastră, veți lupta ca neamul nostru să prospere”.

„Un început de an binecuvântat vă dorim! Multă putere și inspirație părinților profesori, iar voi, să aveți multă sete de Dumnezeu și de cunoaștere, multă sete de bine”, a urat în final PS Ieronim Sinaitul.

Episcopul vicar patriarhal a mers apoi prin sălile de clasă și a binecuvântat cu agheasmă clădirea, pe elevi și pe profesori.

Anul acesta, seminarul bucureștean are înscriși 459 de elevi: 165, la cursurile seminarului teologic și 295, la cele ale școlii cu profil sanitar.

Vezi mai multe imagini în galeria foto de la eveniment.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.