Noul director general al UniCredit SpA, Andrea Orcel, va primi anual până la 7,5 milioane de euro (nouă milioane de dolari), pe baza salariului său fix şi a compensaţiei variabile, arată documentele postate pe site-ul grupului bancar italian, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
Orcel, în vârstă de 57 de ani, a plecat în 2018 de la grupul elveţian UBS AG, unde era şef al diviziei de investiţii, pentru a prelua conducerea băncii spaniole Santander. Aceasta şi-a retras oferta pentru postul de director general, ceea ce l-a determinat pe Orcel să ceară despăgubiri de 112 milioane de euro. Audierile în acest caz au fost amânate până pe 7 aprilie, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus (COVID-19).
De la UniCredit, Orcel va primi un salariu anual fix de 2,50 milioane de euro, alături de o compensaţie variabilă, de aproximativ cinci milioane de euro, în acţiuni, conform documentelor prezentate înaintea reuniunii anuale a UniCredit.
Pentru 2021, compensaţia variabilă, care în mod obişnuit este bazată pe performanţă, nu va depinde de aceasta, a precizat UniCredit. Banca a confirmat că Andrea Orcel nu va primi nicio recompensă pentru plăţile pe care era îndreptăţit să le primească de la fostul său angajator, UBS AG, dar la care a renunţat.
Fostul director general al UniCredit Jean Pierre Mustier, care a demisionat în februarie, şi-a redus plata fixă cu 40%, la 1,2 milioane de euro, când a venit la banca italiană, în 2016. Anul trecut, Mustier şi-a redus salariul cu un sfert, din cauza crizei provocate de pandemie, şi a renunţat la compensaţia variabilă, în valoare de 2,4 milioane de euro.
Respectând o solicitare venită din partea organismelor de reglementare, care au cerut băncilor să dea dovadă de o moderaţie "extremă" când vine vorba de compensaţii în contextul pandemiei, suma alocată de UniCredit pentru plata bonusurilor celor 1.063 de manageri de top a fost redusă până la 65 milioane de euro, de la 122 milioane de euro în 2019. UniCredit a precizat că senior executivii vor suferi o reducere şi mai importantă a bonusurilor.
Anunţul celor de la UniCredit reprezintă o continuare a unei tendinţe înregistrate la nivelul Europei, privind plăţi mai mici decât cele normale pentru bancheri, după un an turbulent marcat de pandemia de coronavirus. Deutsche Bank AG a fost nevoită să îşi revizuiască planurile cu privire la bonusuri după ce Banca Centrală Europeană a ridicat unele obiecţii faţă de nivelul ridicat al recompenselor.
Grupul UniCredit este prezent în 17 ţări din lume, cu peste 8.500 de sucursale şi 147.000 de angajaţi. UniCredit este unul dintre cele mai mari grupuri bancare din Europa Centrală şi de Est, unde realizează aproximativ 16% din veniturile sale.
În România, grupul UniCredit este prezent prin UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Services.
UniCredit are un nou director general - Ce salariu va încasa
Articole Similare

7
ANI introduce un mecanism digital pentru controlul restricțiilor pre- și postangajare
7

10
Peste 10.000 de persoane și-au găsit un loc de muncă prin ANOFM, în ianuarie 2026
10

32
Românii devin mai atenți la gestionarea banilor: trei din patru își urmăresc cheltuielile
32

124
Curs valutar, 27 februarie
124

31
INS: Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în 2025
31

33
ONRC: Numărul insolvenţelor în ianuarie 2026 a crescut cu 36,7%, la 529 firme și PFA
33

22
Nuclearelectrica a obţinut un profit net de aproape 2,4 miliarde lei în 2025, în creştere cu peste 40% față de anul anterior
22

46
MedLife a încheiat 2025 cu pierderi de aproape 4 milioane lei, pe fondul fluctuațiilor valutare
46

54
Premierul Croaţiei anunță că țara sa este pregătită să asigure aprovizionarea cu petrol a Ungariei şi Slovaciei
54

3.339
Controversă: O companie gigant taie peste 4.000 de locuri de muncă pentru a accelera integrarea AI. Acțiunile au sărit cu 25%
3.339

29
CNAB lansează licitația pentru un parc fotovoltaic în apropierea Aeroportului Internațional 'Henri Coandă'
29

79
Loteria Română: Peste 25.000 de câştiguri de peste 2,16 milioane de lei la tragerile loto de joi
79

106
SOCAR taie prețurile la pompă în ultimul weekend din februarie: Șoferii primesc până la 20 de bani reducere pe litru
106

















Comentează