Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Salernitana a retrogradat în Serie B după înfrângerea cu Frosinone

eurosport.ro
serie a

Salernitana, "lanterna roşie" a campionatului italian de fotbal, la care joacă şi mijlocaşul român Andres Sfaiţ, a retrogradat oficial, vineri, după înfrângerea cu 3-0 pe terenul unei alte echipe din subsolul clasamentului campionatului de fotbal al Italiei, Frosinone, în cadrul etapei a 34-a, informează AFP.

Clubul din Salerno, care nu a obţinut decât două victorii în acest sezon, faţă de 23 de înfrângeri, şi nu a mai câştigat din 30 decembrie, revine în Serie B după trei sezoane la cel mai înalt nivel.

În total, Salernitana a avut patru antrenori în acest sezon, portughezul Paulo Sousa, Filippo Inzaghi, Fabio Liverani şi Stefano Colantuono, ultimul în funcţie.

Frosinone, locul 17 în clasament, a înscris prin Matias Soule (min.10 din penalty), Marco Brescianini (min.25) şi Nadir Zortea (min.85).

Sâmbătă:

Lecce - Monza

Juventus Torino - AC Milan

Lazio Roma - Hellas Verona

Duminică

Inter Milano - Torino FC

Bologna - Udinese

Napoli - AS Roma

Atalanta Bergamo - Empoli

Fiorentina - Sassuolo

Luni

Genoa - Cagliari

Lider este Inter Milano cu 86 pct, urmată de AC Milan 69 pct, Juventus Torino 64 pct, Bologna 62 pct etc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.