Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Salvatorii sunt aproape de momentul scoaterii la suprafaţă a celor 41 de muncitori blocaţi într-un tunel prăbuşit

ndtv.com
tunel prabusit india

Echipele de salvare au instalat ultima secţiune a conductei ce va permite eliberarea celor 41 de muncitori blocaţi de peste două săptămâni într-un tunel rutier aflat în construcţie şi care s-a prăbuşit în nordul Indiei, a anunţat marţi guvernul local, citat de AFP, potrivit Agerpres.

"Lucrările de instalare a conductelor în tunel pentru evacuarea muncitorilor s-au încheiat", a declarat ministrul şef al statului himalayan Uttarakhand, Pushkar Singh Dhami, anunţând că aceştia vor fi scoşi la suprafaţă "în curând".

Mai multe ambulanţe s-au apropiat de intrarea în tunel, pregătindu-se să îi preia pe bărbaţii rămaşi captivi în interiorul muntelui după prăbuşirea pe 12 noiembrie a unei părţi a tunelului aflat în construcţie în acel stat indian.

Fotografii ce prezintă echipele de salvatori, distribuite pe reţelele de socializare, îi arată pe aceştia din urmă zâmbind şi făcând semnul victoriei, după încheierea săpăturilor realizate pentru străpungerea tonelor de pământ, beton şi pietriş.

Mai multe tărgi pe roţi au fost aduse la faţa locului pentru preluarea muncitorilor epuizaţi, prin interiorul conductei din oţel ce are o lungime de 57 de metri.

"Îi mulţumim lui Dumnezeu şi salvatorilor care au muncit din greu pentru a-i salva", a declarat Naiyer Ahmad, al cărui frate mai mic, Sabah Ahmad, se numără printre muncitorii blocaţi în tunel. Naiyer Ahmad locuieşte de peste două săptămâni într-un cort pe care l-a montat în proximitatea tunelului.

Sudhansu Shah, care trăieşte şi el într-un cort alăturat în aşteptarea salvării fratelui său mai mic, Sonu Shah, a dezvăluit că rudele lui au început deja să sărbătorească sfârşitul acestui calvar. "Suntem cu adevărat plini de speranţă şi fericiţi", a spus el.

După eşecuri repetate, ingineri militari şi mai mulţi mineri au săpat manual pentru a străpunge zidul de rocă şi de pietriş pentru a degaja secţiunea finală şi pentru a ajunge astfel la muncitorii rămaşi blocaţi de 17 zile.

Echipe formate din trei persoane s-au succedat pentru a săpa şi a insera ultimele secţiuni ale unei conducte din oţel, suficient de largă pentru a permite trecerea unui om şi pentru a permite evacuarea muncitorilor.

Când unul dintre ei săpa, cel de-al doilea evacua manual molozul, iar cel de-al treilea îl scotea în afară cu un vagonet, a explicat marţi Rajput Rai, un expert în operaţiuni de foraj, citat de agenţia Press Trust of India.

Salvatorii au trebuit, de asemenea, să taie o aglomerare de tije din metal care blocau înaintarea spre locul în care se află muncitorii din tunelul prăbuşit.

Defecţiuni succesive

După prăbuşirea tunelului, eforturile echipelor de salvare au fost îngreunate şi încetinite de căderile de moloz şi de defecţiunile succesive ale maşinilor de forare, instalaţii cruciale pentru salvarea muncitorilor.

Un alt foraj vertical a fost început din vârful colinei împădurite care se află deasupra tunelului, o operaţiune de excavare complexă, realizată deasupra oamenilor, într-o zonă deja afectată de o alunecare de teren.

Cei 41 de muncitori au reuşit să supravieţuiască timp de peste două săptămâni datorită aerului, hranei, apei şi electricităţii furnizate printr-o conductă prin care a fost introdusă şi o cameră endoscopică. Această cameră le-a permis familiilor acestora să îi vadă, săptămâna trecută, pentru prima dată de la prăbuşirea tunelului.

Muncitorii au rămas blocaţi într-o zonă situată în interiorul tunelului, măsurând 8,5 metri în înălţime şi aproximativ 2 kilometri în lungime.

Tunelul din Silkyara face parte din proiectul de autostradă Char Dham, susţinut de prim-ministrul Narendra Modi şi conceput pentru a îmbunătăţi legăturile cu patru situri hinduse dintre cele mai importante în India, precum şi cu regiunile de la graniţa cu China.

În ianuarie, inundaţii şi viituri au ucis cel puţin 200 de oameni în statul indian Uttarakhand. Experţii în domeniu au atribuit parţial acea catastrofă unei dezvoltări excesive practicate în acest stat himalayan, care se confruntă frecvent cu alunecări de teren.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.