Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Săptămâna nebună. Jumătate din Guvernul Dăncilă pleacă. `Elementul` Tudorel Toader intră în linie dreaptă. Jocuri interesante în Coaliția PSD-ALDE (surse)

Twitter
sah

Intrăm într-o săptămână cu adevărat nebună. Cel mai așteptat eveniment al acestei săptămâni va fi cu siguranță așteptata reuniune a Comitetului Executiv Național al PSD (vestitul CExN al PSD). Va fi operată mult anunțata remaniere guvernamentală, se vor da foarte posibil câteva sancțiuni rebelilor și se vor trasa liniile generale pentru Legea Bugetului pe 2019 și proiectele legislative din perioada imediat următoare. Interesantă va fi și atitudinea PSD cu privire la ministrul Justiției ținând cont de relațiile mai ample din cadrul Coaliției dintre PSD și ALDE.

Citește și: Până și Traian Băsescu e uimit: 'Pe mine mă șochează'

Deocamdată PSD nu reacționează oficial la atacurile susținute ale partenerilor de la ALDE. Este o acțiune deliberată ce are ca scop principal preîntâmpinarea izolării PSD. Concomitent însă, așa cum STIRIPESURSE a relatat deja, social-democrații s-au asigurat că la o eventuală defecțiune a trupei lui Tăriceanu vor putea asigura majoritatea.

Potrivit informațiilor de la vârful PSD remanierea guvernamentală va fi una amplă. Vom avea de toate: plecări de bună voie, plecări forțate, mutări de la un minister la altul și posibil chiar și reveniri spectaculoase în garnitura guvernamentală. O analiză privind stadiul îndeplinirii Programului de guvernare pe sectoare de activitate conceput de comisia specială de monitorizare a fost deja prezentat șefilor partidului. Această analiză va fi însoțită de o alta venită (sic) de la premierul Viorica Dăncilă. Asta în partea formală a unei operațiuni ce se vrea transparentă în PSD.

În partea neoficială se negociază intens. Baronii își negociază individual păstrarea sau intrarea unor favoriți care să le asigure în continuare pârghii pentru direcționarea de fonduri către zonele lor sau pur și simplu să își asigure influență.

Citește și: ȘANTAJ la președinte: Traian Băsescu vorbește despre situația în care a fost pus Klaus Iohannis pentru a-l numi pe Augustin Lazăr

Conform surselor din conducerea PSD, o primă mutare va avea loc la nivelul vicepremierilor. Este posibil ca Paul Stănescu va pleca din funcția de vicepremier și ministru al Dezvoltării, ca pedeapsă pentru puciul împotriva lui Dragnea. De asemenea, Viorel Ștefan va pleca din funcția de vicepremier. Acesta își dorește foarte mult să ajungă șef la Autoritatea de Supraveghere Financiară, în locul lui Leonardo Badea. Decizia nu este bătută în cuie, dar Viorel Ștefan își face lobby pentru a ajunge în această funcție unde deja și-a depus dosarul de candidatură.

Una dintre funcțiile de vicepremier îi va reveni lui Niculae Bădălău, cel care a revenit în grațiile lui Liviu Dragnea, după ce a plecat din sală la puciul împotriva liderului PSD. La fel de bine în urma negocierilor acesta s-ar putea mulțumi și cu numiri ale unor apropiați ai săi în Guvern, dar și în bănoasele societăți naționale.

O bătălie foarte mare se dă pe scaunul de la Ministerul Justiției. Actualul ministru nu prea mai este dorit în fruntea ministerului cu toate operațiunile de revocare ale lui Kovesi și Lazăr. Surse social-democrate susțin că cel puțin în Cazul procurorului general, Tudorel Toader a luat-o pe cont propriu și nu s-a consultat cu PSD-ul, dar fiind ca postul de la Justiției revine social-democraților. Liderii PSD și-ar fi dorit OUG-ul privind amnistia și grațierea pe care ministrul refuză să o promulge și nu să procedeze la revocarea lui Augustin Lazăr (văzută ca o răzbunare personală) în plin scandal cu Bruxelles-ul privind legislația din domeniul Justiției. Dacă va pleca din Guvern, în locul lui Tudorel Toader ar putea fi numit deputatul Eugen Nicolicea, dar în ultimele zile au intrat în cursă și alte nume din zona tehnocrată. Este posibilă chiar și o păstrare a lui Tudorel Toader, dar doar în anumite condiții și angajamente luate de ministru.

Citește și: Caracteristicile pe care copilul le moștenește numai de la TATĂ

O altă mutare de impact va fi mutarea Liei Olguța Vasilescu de la Ministerul Muncii către Ministerul Dezvoltării, în locul lui Paul Stănescu. Olguța Vasilescu își dorește această mutare, dar Liviu Dragnea și-ar dori să o trimită mai degrabă la Ministerul Transporturilor, în locul lui Lucian Șova, care va pleca din Guvern.

La Ministerul Muncii, în locul Liei Olguța Vasilescu este favorit să ajungă deputatul Adrian Solomon, președinte al Comisiei de Muncă din Camera Deputaților.

Pentru Ministerul Transporturilor este bătălie mare. Dragoș Benea, liderul PSD Bacău își dorește această funcție și este susținut de mai mulți lideri din Moldova, cei care consideră că odată venit unul de-al lor ar putea înlesni construcția unei autostrăzi către Moldova, dar dacă se va decide până la urma ca Olguța Vasilescu să preia ministerul va avea întâietate.

O mare bătălie se dă și pentru Ministerul Apărării. Mihai Fifor a intrat în dizgrația lui Liviu Dragnea, după ce a făcut parte din grupul puciștilor și s-ar fi decis mazilirea acestuia. În culise, bătălia pentru Apărare este atât de mare încât s-a ajuns să fie vehiculat inclusiv Cătălin Rădulescu, deputatul ”mitralieră”. Șanse mari are însă Dorel Căprar, președintele PSD Arad.

La Ministerul Educației este favorită Ecaterina Andronescu, cea care vine în locul demisionarului Valentin Popa, dar la fel de bine poate reveni și senatorul Liviu Pop în fruntea ministerului.

Printre cei care vor pleca sigur din Guvern se numără Dănuț Andrușcă, ministrul Economiei, Ioana Bran, ministrul Tineretului și Sportului, ministrul Culturii, George Ivașcu, dar și ministrul Turismului, Bogdan Trif. Totul este discutabil până în ultimul moment în funcție de lobby-ul făcut de baroni sau/și familie.

Printre miniștrii care vor rămâne sigur în Guvern se numără Sorina Pintea, ministrul Sănătății, Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor, Carmen Dan, ministrul de Interne, Petre Daea, ministrul Agriculturii și Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

Nu trebuie excluse surprizele de ultim moment, președintele Liviu Dragnea fiind cunoscut în partid pentru așii pe care îi are în mânecă în negocierile dure și lungi cu baronii sprijinitori și nu numai.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.