Şapte bărbaţi care pescuiau pe Olt în prohibiţie, amendaţi şi pentru nerespectarea restricţiilor de circulaţie

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 23-04-2020

Actualizat: 23-04-2020

Article thumbnail

Sursă foto: ebihoreanul.ro

Mai mulţi bărbaţi aflaţi la pescuit, noaptea trecută, în zona barajului Ioneşti de pe râul Olt, cu o barcă şi o setcă, au fost sancţionaţi de jandarmi pentru nerespectarea ordonaţelor militare, în condiţiile care este perioadă de prohibiţie, iar persoanele respective nu aveau autorizaţie de pescuit, potrivit  Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Vâlcea, remis joi AGERPRES, au fost aplicate şapte sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 lei.

Totodată, jandarmii au ridicat în vederea confiscării 60 de kilograme peşte specia crap, o barcă pneumatică şi o setcă monofilament cu lungimea de 100 metri lungime.

"În jurul orelor 23,00, şapte bărbaţi au avut parte de o surpriză mai puţin plăcută, atunci când s-au întâlnit cu echipajul de jandarmerie şi lucrătorii din cadrul A.J.V.P.S.

Vâlcea, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe linia prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, pe malul râului Olt din zona Barajului Ioneşti.

Citește și: Tradiții și obiceiuri de Sfântul Gheorghe: cum se celebrează și ce este intezis în această zi

Întrebaţi de activităţile desfăşurate la acea oră târzie, cinci bărbaţi nu şi-au putut justifica prezenţa în zonă, ceilalţi doi recunoscând faptul că, deşi este perioadă de prohibiţie, au pescuit pentru consum propriu, fără a deţine autorizaţie de pescuit.

Având în vedere ora târzie şi ordonanţele militare în vigoare, jandarmii au aplicat bărbaţilor sancţiuni contravenţionale în valoare de 12.000 lei, iar actele de sesizare întocmite 'pescarilor' împreună cu barca, vâslele şi setca monofilament au fost predate organelor în drept pentru continuarea cercetărilor", se arată în comunicatul citat.

Peştele ridicat de jandarmi a fost predat societăţii care administrează luciul apei.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri