Un echipaj format din trei scafandri a acţionat luni pentru scoaterea unui tânăr în vârstă de 25 de ani din apele Dunării după ce acesta a sunat la 112 şi a ameninţat că se sinucide, informează Agerpres.
'Luni, un tânăr în vârstă de 25 de ani, din municipiul Giurgiu, a sunat la 112 şi a ameninţat că se aruncă în apele Dunării, pe canalul Smârda, aflat la marginea oraşului, pentru a se sinucide. La faţa locului s-a deplasat un echipaj format din trei scafandrii care au reuşit să ajungă la tânărul aflat în apă, la aproximativ zece metri de mal şi să îl aducă la uscat. Bărbatul intrase într-o uşoară hipotermie şi a fost preluat de un echipaj SAJ şi transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Giurgiu', a declarat şeful Centrului Operaţional al ISU Giurgiu, Elisei Ştefan.
Din primele cercetări a reieşit faptul că tânărul care a ameninţat că se sinucide se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Scafandrii l-au salvat din Dunăre pe un tânăr care amenința că se sinucide
București
9°C
Articole Similare

65
Conturi de investiții pentru pensie, pe masa Parlamentului: Românii ar putea economisi mai ușor prin bursă
65

13
O treime dintre români se tem că nu vor avea suficiente venituri la pensie (analiză)
13

2.305
Se conturează o ipoteză în cazul medicului ucis: anchetatorii suspectează că autorul ar putea fi o femeie, dar polițiștii au mai multe variante în lucru
2.305

1.621
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
1.621

37
VIDEO ÎPS Teodosie a slujit în Capela Tinerilor și a predicat despre Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca
37

3.061
Drumul scurt dintre audieri și ștreang: Un tânăr din Iași a murit la scurt timp după ce a fost audiat într-un caz vechi de 10 ani
3.061

47
Cal legat și abandonat, fără apă şi hrană, salvat de poliţişti într-o intervenţie de urgenţă
47

6.373
Moment astrologic rar: 'Luna Roz' activează energia succesului - 5 zodii dau lovitura în aprilie
6.373

2.326
FOTO Cine este procurorul Rareș Stan, omul-cheie din dosarul tezaurului de la Coțofenești. A instrumentat cazuri grele
2.326

56
Poliţist lovit în cap în timpul unei intervenţii
56

65
Opt persoane reţinute în urma percheziţiilor într-un caz cu infracţiuni silvice
65

2.424
Activistul '#rezist' Cristian Dide, în centrul unui caz atipic: droguri cumpărate 'din spirit civic' și trimise la DIICOT! Prietenul l-a denunțat
2.424

4.678
Investigator olandez, după ce coiful dacic a fost găsit: Cred că s-a făcut o înțelegere cu suspecții / Fost director al Muzeului Național de Istorie: Furtul s-a făcut la comandă
4.678
















Comentează