DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Scenariu macabru - 'Blestemul faraonului': Blocarea Canalului Suez şi alte nenorociri din Egipt, puse pe seama mutării unor mumii

Agerpres
sarcofag egipt mumii

Un scenariu macabră se răspândeşte pe reţelele sociale după eşuarea giganticului portcontainer Ever Given pe o porţiune îngustă a canalui Suez: asupra Egiptului s-ar fi abătut Blestemul Faraonului, potrivit The Sun.

Blocajul traficului din Canalul Suez timp de aproape o săptămână face parte dintr-un şir de nenorociri întâmplate în cursul unei singure săptămâni, toate după anunţul că 22 de mumii vor fi transferate la un nou muzeu, au remarcat internauţii. Printre acestea, se găseşte şi mumia faraonului Ramses al-II-lea, notează adevarul.ro.

Primul eveniment din şir a fost blocajul Ever Given, pe 23 martie, marţi. El a fost urmat vineri, 26 martie, de coliziunea între două trenuri, în urma căreia au murit 32 de oameni. Sâmbătă, 27 martie, un bloc s-a prăbuşit la Cairo ucigând 18 persoane.

Potrivit Arab News, citat de The Sun, internauţii au pus aceste tragedii pe seama blestemului antic inscris pe cavoul lui Tutankamon potrivit căruia cei care vor tulbura semnul de veci al regelui vor fi urmăriţi de moarte.

Ipoteza a fost preluată rapid pe reţelele sociale.   „Presimt că toate catastrofele din ultimele zile au avut loc din pricina mutării programate pe 3 aprilie”, a scris cineva pe Twitter.   „Trei accidente majore în mai puţin de o săptămână. Blestemul faraonilor sau al mumiilor s-ar abate asupra acelora care răscolesc mormântul unei mumii din Egiptul antic, mai ales al unui faraon. Blestemul nu distinge între jefuitori şi arheologi şi ar aduce nenorocire, boală sau moarte”, a mai scris utilizatorul @FredyIradian pe Twitter.

Experţii contrazic însă aceste superstiţii, cum o face şi egiptologul recunoscut Zahi Hawass care neagă că ar exista un blestem al faraonilor. Acesta a explicat la televiziunile egiptene că decesul arheologilor a fost cauzat de patogeni şi nu de un presupus blestem.

Zahi Hawass a subliniat că procesiunea de transfer al mumiilor este o mare oportunitate de publiciitate pentru Egipt.   „Ochii întregii lumi vor fi aţintiţi asupra Egiptului în semn de mare respect în timpul transportului mumiilor, care va dura 40 de minute”, a spus el.

Aproximativ 22 de mumii regale vor fi transportate de la muzeul Antichităţilor din Piaţa Tahrir, Cairo, la Muzeul Naţional al Civilizaţiei Egiptene.  Parada urmează să aibă loc la Cairo pe 3 aprilie, iar printre exponatele transferate se numără mumiile regilor Ramses al-II-lea, Seqenenre Tao, Tutmes I, Seti I, dar şi a reginei Hatşepsut.  Ramses al II-lea, cunoscut şi sub numele de Ramses cel Mare, a domnit între 1279 şi 1213 î.Hr. şi este considerat cel mai celebrat şi mai puternic faraon al Noului Regat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.