Scenariul unificării dintre PNL și USR

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 04-10-2016

Actualizat: 04-10-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Europarlamentarul Laurențiu Rebega devoalează un scenariu al unificării dintre PNL și USR. Acesta a povestit pe pagina sa de facebook ”că s-ar relua încercarea din primăvară de a alinia un PNL în evidentă derută în spatele unui partid (relativ) nou care se proclamă anti-sistem. Ideea de bază este aceea de a-i capta pe alegătorii nehotărâți și cei dezamăgiți de PNL în jurul lui Nicușor Dan. Faptul că acesta a refuzat poziția de viceprimar sugerează că ambițiile sale au vizat de la început un centru de putere mult mai important. Planul care circulă deocamdată ca zvon pornește de la premiza că PNL nu poate să ia, în condițiile acutale, mai mult de 30%, dar nici mai puțin de 20%. În acest context, dacă nou creatul USR trece de 15%, va fi posibil ca majoritatea în noul parlament să poată fi asigurată de o coaliție USR- PNL- UDMR, la care s-ar adăuga, eventual, PMP și Grupul minorităților”.

Kovesi devoalează aranjamentele de campanie: 'Banii se dau la rețele!' Ce mai știe DNA

Rebega mai  spune că ”USR ar îndeplini astfel visul președintelui Iohannis de a avea un „guvern politic” fără politicieni. În acest moment, se pare că e mai puțin important cine va fi viitorul prim-ministru, acesta putând fi, eventual, și un om de sacrificiu cu rolul de a masca o manevră mult mai interesantă”.

MAPN verifică MODUL în care a ajuns Gabriel Oprea GENERAL cu 4 stele

Potrivit europarlamentarului român ”viitorul premier nu va fi Dacian Cioloș, vehicularea numelui acestuia fiind o diversiune. Manevra politică esențială despre care vorbeam mai sus este însă prevăzută pentru primăvara lui 2017, în acel moment pe „trupul” PNL, rămas decapitat, va fi grefat „capul” USR. Vom avea, deci, un partid în același timp - nou și vechi, pro-sistem și anti-sistem. În acest fel, s-ar maximiza eficiența electorală și s-ar evita acuzațiile de „colaboraționism” până la alegeri”.

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri