Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scene de coșmar la periferia orașului Milano: Un autobuz școlar plin cu elevi a fost incendiat de șofer, un italian de origine senegaleză

Şoferul unui autobuz şcolar, un italian originar din Senegal, a dat foc vehiculului miercuri în nordul Italiei, dar cei 51 de elevi aflaţi la bord au scăpat fără răni grave, relatează dpa, potrivit agerpres.ro.

Incidentul, produs în cursul dimineţii şi în care au fost implicaţi copii de aproximativ 12 ani, a avut loc pe o autostradă de la periferia de sud-est a oraşului Milano.

Citește și: Propunere șocantă! O susținătoare USR-PLUS vrea ca avortul să fie obligatoriu!

Un purtător de cuvânt al serviciului de urgenţă a indicat că 23 de persoane au fost tratate la spital cu răni minore. Ziarul La Repubblica a scris că acestea aveau echimoze şi primele simptome sunt cele de inhalare de fum.

Potrivit televiziunii publice RAI, elevii au alertat prin telefon părinţii, care, la rândul lor, au sunat la poliţie, când şoferul a deviat de la traseu şi a spus că nu va lăsa nicio persoană să părăsească autobuzul.

Citește și: EXCLUSIV Planuri mari pentru Rareș Bogdan în Parlamentul European – Cum îi va apăra pe toți românii

A urmat o urmărire a poliţiei, la sfârşitul căreia autobuzul s-a răsturnat după ce a forţat un baraj rutier.

Agenţii de poliţie i-au ajutat pe elevi să iasă din autobuz, în timp ce şoferul, un italian de origine senegaleză, a ameninţat că se va sinucide. El a fost arestat după ce a stropit autobuzul cu benzină şi i-a dat foc. 'Vreau să pun capăt la tot, trebuie să oprim decesele (migranţilor) în Mediterana', a spus el, conform RAI şi altor media.

Citește și: Propunere șocantă! O susținătoare USR-PLUS vrea ca avortul să fie obligatoriu!

'Important este că datorită curajului de care au dat dovadă copiii (...) un eveniment care ar fi putut avea un deznodământ tragic a avut un final fericit', a afirmat comandantul poliţiei din unitatea de carabinieri, Luca De Marchis. Acesta a spus, potrivit ANSA, că şoferul autobuzului, care nu era înarmat, este acuzat de răpire şi tentativă de ucidere în masă.

Citește și: Ieşire dură din interiorul Băncii Naţionale! Omul lui Mugur Isărescu ‘atacă la baionetă’

Ministrul de interne Matteo Salvini a declarat că bărbatul avea cazier judiciar pentru şofat în stare de ebrietate şi agresiune sexuală şi a sugerat că era nepotrivit ca el să lucreze ca şofer pe un autobuz şcolar.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.