Scheletele celor doi 'Îndrăgostiţi din Modena' aparţin unor bărbaţi

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 13-09-2019

Actualizat: 13-09-2019

Cercetătorii au descoperit că scheletele celor doi "Îndrăgostiţi din Modena", numiţi astfel pentru că au fost îngropaţi ţinându-se de mână acum 1.500 de ani, aparţin unor bărbaţi, scrie BBC, potrivit news.ro.

Specialiştii nu au putut determina sexul scheletelor când au fost descoperite în Italia, în 2009, din cauză că nu erau bine conservate.

Însă noua tehnică, care foloseşte proteine din smalţul dinţilor, a determinat sexul acestora.

Relaţia dintre cele două schelete din secolele 4-6 e.n. rămâne un mister.

Citește și: Demi Moore a pozat nud pentru coperta revistei Harper's Bazaar

Oamenii de ştiinţă susţin că cei doi adulţi au fost îngropaţi intenţionat ţinându-se de mână.

În plus, unii au sugerat că scheletele sunt ale unor fraţi, veri sau soldaţi care au murit împreună în luptă, potrivit autorului studiului Federico Lugli. Totodată, cercetătorii afirmă că situl unde au fost îngropaţi ar fi fost un cimitir de război.

Experţii de la Universitatea din Bologna au scris în rapoartele ştiinţifice că descoperirile au inplicaţii profunde în ceea ce priveşte înţelegerea practicilor funerare de la acea vreme din Italia.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri