Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Scrisoarea unui ministru pentru Klaus Iohannis: Domnule preşedinte, v-aţi bătut joc de munca mea

iohannis ganditor

Retrimiterea Codului Fiscal în Parlament a dus la întețirea luptei dintre Putere și Opoziție. Cătălin Beciu, ministru secretar de stat la Departamentului Mediul de Afaceri, din cadrul MEIMMMA, i-a trimis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis.

Citește și: INFORMAȚIA zilei: UNPR nu îl mai susține pe Ponta la o nouă moțiune! Premierul DEMISIONEAZĂ

Acesta reacționează dur la adresa președintelui Klaus Iohannis, afirmând: Domnule președinte,… Nu vă plac, nu v-am votat, iar inexplicabila dumneavoastră alegere în funcţia de preşedinte al României a fost pentru mine un şoc.

”Am luat cunoştinţă despre decizia preşedintelui României de a respinge Codul Fiscal.

Înainte de a vă spune ce cred despre această situaţie, sunt obligat să recunosc faptul că oameni de afaceri, prieteni, colegi de partid, precum şi membrii ai familiei mele – cunoscându-mă bine, cu toţii – m-au sunat, cerându-mi să nu uit că poziţia actuală mă obligă la o anume politeţe, la un anume limbaj.

Citește și: Cel mai dur atac la Președinte: Ne cere să strângem cureaua, iar pentru el și nevastă-sa vrea lux

Pe cale de consecinţă, dacă am înteles eu bine, cuvinte ca „scârbă”, „trădare”, „prostie” ori „nemernicie” ar trebui evitate. Păi, să le evit…

Domnule preşedinte,

Chiar dacă ocup temporar această poziţie politică, mă consider om de afaceri. Mi-am înfiinţat compania în urmă cu un sfert de secol, atunci când încă eram un copil, la 19 ani. Am parcurs toate etapele capitalismului românesc, acumulând atât cât am putut-o face, respectând toate regulile şi plătindu-mi taxele. Am dobândit, astfel, o reputaţie excelentă, dar şi o bună înţelegere a economiei româneşti. Am muncit mult, uneori incredibil de mult. Nu am înşelat pe nimeni, niciodată. Nu am minţit. Recunosc, nu am dat nici meditaţii.

Citește și: Ioana Petrescu revine: Ce e-mailuri își trimitea cu Victor Ponta când era în America

Am acceptat această poziţie pentru că ştiam ce nu vreau să li se mai întâmple şi altora, din cele ce mi s-au întamplat mie, pentru că o parte dintre acele lucruri m-au silit să declar prima grevă fiscală pe care o companie a declarat-o, pe acest continent. Îmi doream să nu mai existe abuzuri ale statului împotriva mediului de afaceri, îmi doream reguli simple, îmi doream principii.

În doar câteva luni am reuşit lucruri importante, fie că vorbim despre implementarea plăţilor directe către subcontractanţii din contractele pentru lucrări publice, fie că vorbim despre elemente importante din textul Codului Fiscal, cum ar fi „in dubio contra fiscum”, ori de crearea grupurilor de lucru ANAF – mediul privat, grupuri care au impus, de pildă, schimbarea legii referitoare la casele de marcat.

Domnule preşedinte, v-aţi bătut joc de munca mea, de munca oamenilor mei, de timpul pe care l-am petrecut consultând tot mediul de afaceri relevant din România, precum şi de toţi oamenii de afaceri din această ţară. Aţi făcut asta din cel mai egoist motiv cu putinţă: ambiţia de a vă consolida influenţa, lucru pe care îl tot încercaţi, de câteva luni, fără să vă pese că distrugeţi democraţia în această ţară. Nu v-aţi luptat pentru democraţie, în 89′, aşa că nu aveţi cum să o preţuiţi. Nu aveţi cum să preţuiţi nici mediul de afaceri, că nu aţi făcut parte din el. Totuşi, din ce aţi făcut parte? Până la urmă, preţuiţi ceva? Ori, ca să fie şi mai simplu, vă pricepeţi la ceva?

Astăzi, oscilez între dorinţa de a rămâne şi dorinţa de a pleca din Guvern.

Aş rămâne pentru că este în natura mea să îi apăr pe cei din rândurile cărora fac parte, de aici, de pe scaunul asta, dar tot în natura mea este şi să nu am de-a face cu cei pe care îi detest.

Dacă rămân, domnule preşedinte, se cheamă că facem parte din acelasi grup, acela al oamenilor politici, fireşte, dumneavoastră având un rol mult mai important. De aceea şi puteţi distruge atât de mult. Problema este că eu nu vreau să fiu parte a unui grup din care faceţi parte.

Nu vă plac, nu v-am votat, iar inexplicabila dumneavoastră alegere în funcţia de preşedinte al României a fost pentru mine un şoc. Am ştiut imediat că ţara asta a greşit şi că este în pericol.

Astăzi, domnule preşedinte, aţi arătat că temerile mele au fost justificate.

Din acest motiv, dar şi din celelalte, voi cere mediului de afaceri să lupte pentru ceea ce crede el că este bine şi nu pentru ceea ce credeţi dumneavoastră că trebuie ca oamenii de afaceri să facă. Ei, oamenii de afaceri, vor acest Cod Fiscal, iar dumneavoastră nu vă puteţi impune hotărârile în faţa unui om de afaceri. Aveţi o funcţie prea mică…

Cătălin Beciu,

vicepreşedinte fondator ALDE,

secretar de stat Departamentul Mediul de Afaceri,

Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Mediului de Afaceri”, scrie Beciu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.