Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Se schimbă regulile programului 'Săptămâna verde' - Părinți pot să dea bani pentru activități, dar profesorii nu au voie să îi strângă

facebook.com
elevi vacanta

Ministerul Educaţiei propune schimbări în metodologia de organizare a Programului „Săptămâna verde”, noutatea fiind că părinţii pot susţine financiar activităţile derulate, dar constituie abatere disciplinară implicarea cadrelor didactice sau a elevilor în strângerea banilor.

„Am lansat în consultare publică Metodologia de organizare a programului «Săptămâna verde»”, anunţă, miercuri, Ministerul Educaţiei.

Potrivit sursei citate, principalele modificări, faţă de anul trecut, vizează următoarele aspecte:

Părinţii pot decide să susţină financiar activităţile desfăşurate în cadrul programului prin asociaţia de părinţi cu personalitate juridică, cu respectarea prevederilor legale în domeniul financiar, sau pot face demersuri privind atragerea de resurse financiare extrabugetare.

Este interzisă şi constituie abatere disciplinară implicarea elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea de fonduri de la părinţi şi/sau gestionarea fondurilor asociaţiei de părinţi utilizate în derularea programului ”Săptămâna verde”.

Despre „Săptămâna verde”

”Săptămâna verde” este un program care se desfăşoară la nivel naţional, având ca scop ”dezvoltarea atât a competenţelor din curriculumul naţional, cât şi a unor competenţe complementare acestora de investigare inter- şi transdisciplinară a realităţii înconjurătoare şi formarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător şi este centrat pe obiectivele de învăţare la vârsta antepreşcolară, respectiv pe nevoile de învăţare ale preşcolarilor şi elevilor, identificate la nivelul unităţii de învăţământ”.

Programul are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului şcolar şi se desfăşoară în baza unei planificări, la decizia fiecărei unităţi de învăţământ.

Potrivit Metodologiei, în cadrul programului ”Săptămâna verde” se realizează activităţi educaţionale care contribuie la prevenirea schimbărilor climatice şi la protejarea mediului.

Programul contribuie la dezvoltarea competenţelor antepreşcolarilor/preşcolarilor/elevilor de investigare inter- şi transdisciplinară a realităţii înconjurătoare şi formarea unor comportamente responsabile faţă de mediul înconjurător, prin dezvoltarea capacităţii acestora de a:

a) înţelege şi utiliza noţiuni elementare referitoare la mediu şi la schimbările climatice pentru a conştientiza faptul că acestea sunt o problemă emergentă a omenirii, precum şi a înţelege măsurile de combatere a acestora;

b) înţelege schimbările climatice în context global, sistemic şi în conexiune cu alte domenii/probleme/teme precum: exploatarea iresponsabilă a resurselor naturale, poluarea, risipa alimentară, managementul deşeurilor, consumul şi producţia sustenabile, biodiversitatea, pădurile şi viaţa terestră, apele şi viaţa acvatică, catastrofele naturale, energia verde, justiţia socială, eficientizarea consumului energetic;

c) explora/investiga mediul înconjurător şi a relaţiona pozitiv cu mediul natural;

d) de a acţiona zi de zi ţinând seama de impactul asupra planetei, adoptând un comportament de protejare şi îmbunătăţire a calităţii mediului, inclusiv de utilizare responsabilă a resurselor naturale; e) iniţia şi desfăşura acţiuni civice individuale şi/sau în echipă, de combatere a schimbărilor climatice şi protecţia mediului;

f) se adapta la fenomene meteo extreme şi a răspunde la potenţiale dezastre naturale;

g) înţelege rolul autorităţilor, instituţiilor, companiilor, organizaţiilor nonguvernamentale locale/regionale/naţionale/internaţionale şi altor actori în combaterea schimbărilor climatice şi protejarea mediului;

h) participa, în viitor, la elaborarea de politici publice şi la dezvoltarea de noi tehnologii care să contribuie la combaterea schimbărilor climatice şi protecţia mediului

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.