Secţia de radiologie şi imagistică medicală a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Deva va fi modernizată printr-un proiect cu finanţare europeană în valoare de peste 7,4 milioane lei, contractul privind achiziţia publică de lucrări fiind semnat miercuri de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Laurenţiu Nistor.
"Este un pas important pe care îl face CJ Hunedoara, implementarea acestui proiect finanţat din fonduri europene fiind una dintre cele mai importante investiţii în sănătate. De altfel, preocuparea noastră continuă pentru îmbunătăţirea serviciilor medicale oferite pacienţilor care se adresează SJU Deva este asumată atât prin proiecte cu finanţare guvernamentală, cât şi prin investiţii realizate din fonduri proprii", a declarat preşedintele CJ Hunedoara, potrivit Agerpres.
Potrivit autorităţilor, la finalul acestui proiect, a cărui realizare se întinde pe 12 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor, SJU Deva va avea unul dintre cele mai moderne laboratoare de radiologie din vestul ţării.
Conform proiectului, a cărui valoare se ridică la 7,41 milioane lei, cu TVA, pe lângă lucrările de amenajare a noului spaţiu sunt cuprinse dotări cu echipamente medicale de ultimă generaţie, cum ar fi un ecograf staţionar cu trei sonde, un mamograf digital sau un computer tomograf cu 128 slices.
Concomitent cu acest proiect, CJ Hunedoara mai derulează în cadrul spitalului din Deva o investiţie privind modernizarea şi extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe, precum şi un proiect de reparaţii capitale al unităţii sanitare.
SJU Deva se află în subordinea CJ Hunedoara.
Comentează