Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Securiștii rămân cu decorațiile primite: deputații au făcut scut în jurul lor

www.dw.com
turnator denuntator

Deputaţii au scos de pe ordinea de zi a plenului de miercuri o propunere legislativă a USR pentru modificarea şi completarea Legii nr. 29/2000 privind sistemul naţional de decoraţii al României şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, înainte de vot fiind dezbateri aprinse pe marginea acesteia, informează Agerpres.

Votul deputaţilor a venit la propunerea liderului grupului social-democrat, Alfred Simonis, care a propus retragerea proiectului de pe ordinea de zi, argumentând că un vot negativ "ar fi un semnal extrem de prost pentru Parlamentul României şi pentru întreaga societate". Proiectul preconiza, referitor la dispoziţiile Legii nr. 29/2000, interzicerea acordării decoraţiilor persoanelor condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la o pedeapsă privativă de libertate şi persoanelor care au fost lucrători sau colaboratori ai organelor de securitate şi care au făcut poliţie politică, instituirea unor măsuri pentru verificarea membrilor ordinelor privind colaborarea cu organele de securitate, clarificarea modului în care persoanele condamnate definitiv prin hotărâre judecătorească la o pedeapsă privativă de libertate pot pierde calitatea de membru al unui ordin.

Totodată, se prevedea retragerea calităţii de membru ai unui ordin persoanelor care au fost lucrători sau colaboratori ai organelor de securitate şi care au făcut poliţie politică, limitarea mandatului de cancelar care conduce Cancelaria Ordinelor la o perioadă cumulativă de maximum 10 ani, precum şi stabilirea unui termen pentru ocuparea funcţiilor vacante ale membrilor consiliului de onoare. Cu privire la prevederile OUG nr.24/2008, iniţiatorii doreau includerea persoanelor decorate de către preşedintele României în lista publică a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Ce spune USR

Deputatul USR Nicu Fălcoi a subliniat că iniţiatorii proiectului de lege sunt de fapt cei din societatea civilă.

"Avem în faţă un proiect de lege care a plecat din societatea civilă şi principalii iniţiatori ai acestui proiect sunt cei de la Societatea Timişoara. Este un proiect care ar putea să pară logic pentru orice om care se gândeşte că ar trebui să reprezinte interesele poporului, un proiect de lege prin care încercăm să-i facem pe cei care au fost dovediţi colaboratori ai Securităţii, printr-o decizie definitivă a instanţei, sau pe cei care au fost condamnaţi definitiv de către instanţă, chiar dacă au fost condamnaţi cu suspendarea executării, să-şi piardă decoraţiile, decoraţii care reprezintă una dintre cele mai mari distincţii pe care le poate primi un om", a explicat el.

Deputatul USR Iulian Bulai i-a criticat pe liberali că "sunt acum într-o frăţie cu succesorul PCR, adică PSD" şi nu mai susţin o astfel de propunere.

"Această propunere legislativă are un parcurs foarte interesant. A fost iniţiată de PNL, de USR, de mai mulţi doritori pentru schimbare la un moment dat în România. Este singura propunere legislativă care are toate avizele favorabile de la toate comisiile şi de la toate instanţele care ar trebui să avizeze o propunere legislativă, pentru că este nevoie să scăpăm de trecutul comunist şi de fantomele securităţii, care se plimbă printre aceste rânduri şi pe coridoarele Parlamentului şi nu numai. Nu mai avem nicio aşteptare de la succesul PCR, adică PSD, să susţină această propunere legislativă. Dezamăgirea vine de la "ciuma galbenă", de la cei de pe partea dreaptă, care, atunci când se erijau în apărătorii dreptăţii şi ai liberalismului, libertăţilor, transparenţei şi adevărului semnau alături de noi această propunere legislativă. Acum, deodată, după ce a trecut o rundă cu toate rapoartele de adoptare, peste noapte s-a transformat într-o propunere neconstituţională. Cum este posibil aşa ceva? (...) De asta lumea nu vă vrea, de asta protestează profesorii, pentru că nu sunteţi consecvenţi şi pentru că aveţi o dublă morală care la final nu va fi de partea voastră", a afirmat Iulian Bulai.

Ce spune PNL

Deputatul PNL Florin Roman a replicat că "probabil cei de la USR sunt cu gândul la domnul Mircea Dumitru, fostul ministru din Guvernul Cioloş, cel care timp de peste 14 ani a spus că nu este colaborator al Securităţii şi s-a aflat ulterior că este chiar colaborator cu acte în regulă".

"În altă ordine de idei, PNL pe care îl huliţi a adus în legislatura trecută şi în legislatura actuală două proiecte de lege la bun sfârşit care practic spun acelaşi lucru, numai că sunt constituţionale. Ne referim la cei cu condamnări definitive. (...) Aţi făcut un proiect neconstituţional care nu putea fi niciodată lege promulgată în Monitorul Oficial", a susţinut Roman.

Motiv invocat de minorități

Deputatul minorităţilor naţionale Silviu Vexler a apreciat că propunerea legislativă este fundamental greşită din punct de vedere al tehnicii legislative şi a subliniat că ideea care a fundamentat legea poate fi soluţionată corect, adăugând că este dispus să contribuie la un proiect care să privească în viitor, cu dispunerea corectă a măsurilor legislative.

"Parlamentul nu poate să dispună retragerea unor decoraţii care au fost acordate de-a lungul timpului de preşedinte, în mod automat, pe baza unor reguli care au fost introduse după acordarea acelor decoraţii. Acel lucru îl poate face doar preşedintele României sau instanţele şi consiliile de onoare ale ordinelor. Proiectul de lege presupunea, de asemenea, o verificare generalizată a tuturor celor care au primit decoraţi, respectiv declaraţii pe propria răspundere pentru toţi cei peste 30.000 de oameni care au fost decoraţi de-a lungul timpului. Spre exemplu, săptămâna trecută a fost decorat preşedintele Germaniei. Merge cineva la Berlin să-i ceară declaraţia şi să o aducă înapoi? (...) Parlamentul nu poate să restrângă decizia preşedintelui, oricare ar fi acela. (...) Legea este total inaplicabilă", a argumentat, între altele, Silviu Vexler, care a evidenţiat că aproximativ jumătate dintre cei decoraţi sunt străini.

Deputatul USR Claudiu Năsui a întrebat retoric ce istorie diferită ar fi avut ţara noastră dacă în anii '90 s-ar fi aplicat şi respectat Punctul 8 de la Timişoara.

"Punctul 8, care înseamnă lustraţie, care însemna ca cei care sunt acum vremelnic la putere să nu aibă nicio legătură cu fosta Securitate şi cu fostul partid comunist. Genul acesta de lege este de maxim bun simţ şi, ca să ştie toată lumea, nu doar dumneavoastră, parlamentari PSD şi PNL, e vorba de oameni care au colaborat cu fosta securitate, de torţionari de oameni care au făcut crime odioase împotriva statului român, împotriva poporului român, oameni care ne-au ţinut în bezna comunistă 45 de ani. Măcar să nu fie decoraţi, măcar să nu le dăm o pensie specială. (...) Nu vă ascundeţi în spatele procedurii, nu vă ascundeţi în spatele unor probleme de tehnică legislativă, pe care le-aţi putea rezolva prin amendamente, dacă într-adevăr erau corecte, dar nu sunt corecte pentru că acest proiect are toate avizele", a susţinut Năsui.

Deputatul PNL Gigel Ştirbu a făcut un apel către cei de la USR să "nu mai vorbească de vechii securişti".

"Dacă or mai fi nişte vechi securişti prin partide, prin instituţii, nu se ştie, dar cu siguranţă fii vechilor securişti ştim unde se află. (...) Dragi colegi, înainte de a veni şi a arunca cu invective, înainte de veni şi a dojeni colegii, trebuie să ştiţi că avem nişte rigori în această instituţie. (...) "Domnule cu calul", atunci când veţi face o iniţiativă legislativă care să îmbrace haina constituţională, vă garantez că vom semna alături de dumneavoastră", a afirmat Ştirbu.

Poziția AUR

Liderul deputaţilor AUR, Antonio Andruşceac, a susţinut proiectul, care, în opinia sa, face "o mică dreptate".

"În momentul în care această lege a primit votul dumneavoastră în toate comisiile, ştiaţi ce votaţi? Cum, în acest moment, nu mai susţineţi ceea ce cu toţii aţi votat? Pentru care motive, după o revoluţie în România, să decorăm, să medaliem şi să dăm bani unor trădători, unor securişti, unor delatori care au distrus această ţară, au băgat oamenii în puşcărie şi au adus ei ruşii în această ţară şi pe cei care au nenorocit-o? (...) Haideţi să facem odată o mică dreptate, că dreptatea cea mare care trebuia făcută după Revoluţie, când trebuia ca nimeni dintre cei care au făcut parte din organele de represiune să nu ajungă aici, în Parlament, trebuia făcută atunci. Dar nici dacă facem această mică îndreptare acum, nu e rău", a transmis deputatul AUR.

Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a propus retragerea proiectului de pe ordinea de zi, propunerea fiind votată de 173 de deputaţi. Trei au votat "împotrivă" şi 7 deputaţi s-au abţinut.

"Înţeleg sensibilitatea pe această temă, Cred că toţi cei care au luat cuvântul anterior au avut dreptate. Legea este prost scrisă, legea nu poate să stabilească modul în care Parlamentul intervine peste atribuţiile preşedintelui, de exemplu. (...) Pe de altă parte, deşi recunoaştem majoritatea dintre noi că legea este proastă, admitem nevoia de a depune o nouă iniţiativă legislativă care să fie şi mai corectă şi constituţională. Prin urmare, să dăm astăzi un vot de respingere pe o lege care prevede şi presupune ca cei care sunt dovediţi colaboratori ai Securităţii să-şi piardă decoraţiile este un semnal extrem de prost pentru Parlamentul României şi pentru întreaga societate. Ca atare, vă propun retragerea proiectului de pe ordinea de zi şi discutarea lui cu raport de respingere în ziua în care noua iniţiativă depusă, corectă şi constituţională, va fi adoptată", a declarat Simonis în plen.

Proiectul a fost respins anterior de Senat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.