Parterul clădirii care găzduieşte sediul de campanie din Paris al candidatei extremei drepte Marine Le Pen a fost vizat în noaptea de miercuri spre joi de o tentativă de incendiu, dar nu gravă, descoperindu-se şi o inscripţie la faţa locului, s-a aflat din surse concordante, potrivit AFP, citează agerpres.ro.
Pompierii au intervenit în jurul orei locale 02:40 într-o agenţie de asigurări situată la parterul clădirii nr.262 din strada Faubourg Saint-Honoré în cazul unui incendiu preluat "rapid sub control", care a "afectat o uşă şi un covoraş" de la intrare, a indicat un purtător de cuvânt al pompierilor.
Liviu Dragnea îl ÎNFRUNTĂ pe Tudorel Toader și îi face pe plac Monicăi Macovei
La etajele acestui imobil, situat în inima Parisului, lângă Palatul Elysee, se află sediul de campanie al Marinei Le Pen, candidata Frontului Naţional la prezidenţialele din Franţa.
După Băsescu, și Iohannis are motive să tremure. Anunțul făcut de Tăriceanu
Originea incendiului nu "este naturală, probabil, de origine criminală", a precizat o sursă a poliţiei, care a precizat că o inscripţie 'FN vs KLM' a fost găsită în apropiere.
Un grup care susţine că se autointitulează "Combaterea xenofobiei" a contactat AFP pentru a revendica această acţiune, efectuată cu ajutorul unor "cocteiluri Molotov". Aceeaşi grupare susţine că a întreprins o acţiune similară la sediul cotidianului extremei drepte Présent.
"Aceasta va continua zilnic până la alegeri", a avertizat interlocutorul AFP, care nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea.
Primul tur al alegerilor prezidenţiale în Franţa este programat pentru 23 aprilie, iar al doilea în data de 7 mai. Conform sondajelor, Marine Le Pen câştigă primul tur, dar pierde turul doi în faţa oricărui adversar.
Comentează